articole pentru

Arhiva Lunară: Aprilie, 2016
A

Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul (II)

O bună perioadă de timp nu am mers regulat la biserică, fiindcă nu reuşeam să mă hotărăsc pentru o predare deplină. Trăiam între cele două lumi, fără puterea de a lua o decizie. Conştiinţa îmi dădea semnale, iar în sufletul meu exista o luptă.

Gândul de dimineață – 01.05.2016 – solascriptura.ro

„Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de...

Semănând sămânţa Evangheliei (2)

După ce a citit Tragedia Veacurilor, Musa dorea acum să împărtăşească mesajul acelei cărţi şi altora, dar cum? La acea vreme, Musa urma să obţină diploma de licenţă în agricultură. Trebuia să scrie o lucrare oficială intitulată...

Dubla spirală a vieții

Pe 29 aprilie 1953, lumea s-a schimbat. Nu a fost vorba despre vreun experiment nuclear sau o descoperire astronomică incredibilă, ci despre ceva mult mai mic. Microscopic şi totuşi gigantic! De atunci ştim care este structura tridimensională a...

Vorbește despre binecuvântările lui Dumnezeu

Credinţa familiarizează sufletul cu existenţa şi prezenţa lui Dumnezeu şi, dacă trăim doar pentru slava Lui, vom discerne din ce în ce mai bine frumuseţea caracterului Său, desăvârşirea harului Său. Sufletele noastre devin tari în putere spirituală, pentru că...

Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul (I)

Am crescut la bunici până la un an. Apoi, în fiecare vară îi vizitam şi străbăteam cu bucurie, pe jos, în fiecare Sabat, cei cinci kilometri dus şi întors spre biserica din satul vecin. Amintirile acelea frumoase mi-au rămas adânc întipărite în minte.