Sex, stilul secolului douăzeci și unu

„Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?” Geneza 18:25

Unii au argumentat că povestea Sodomei şi Gomorei este ficţiune – că oraşele antice au fost victimele unui dezastru natural, provocat de inflamarea petrolului şi gudronului abundent în zonă. Ei susţin că această aluzie la imoralitate sexuală este doar un mit ameninţător şi nimic altceva. Până la urmă, sunt oamenii cu mult mai diferiţi decât animalele, de trebuie ca sexul să fie sub incidenţa legilor? Este Dumnezeu atât de pedant, încât nu ne putem folosi bunul simţ; privind felul în care alegem să ne trăim vieţile?

Doar pentru puţină distracţie, să presupunem că Biblia nu e nimic mai mult decât un mit şi codul etic, care ne-a parvenit prin secole, reprezintă efortul viclean al puternicilor vremii de a controla masele.

Priviţi acum la societatea noastră. Vă place ceea ce vedeţi? Căminuri distruse, oameni distruşi. Copii cu duzini de seturi de părinţi, totuşi fără nici un fel de părinţi. Oameni divorţaţi, încercând să culeagă piesele unei relaţii distruse, devastaţi, care nu vor mai fi niciodată aceiaşi. Cămine de bătrâni, pline de persoane în vârstă, fără un loc al lor, ale căror familii s-au răspândit în cele patru vânturi. Şi fiecare generaţie care se succede înmulţind problemele celei precedente. Este vreo mirare că stima de sine a atins acea limită de jos şi că drogurile, perversiunea şi violenţa au început să conducă lumea noastră?

Nu, se pare că dovezile vorbesc de la sine. Lucrurile nu au mers prea bine de când am luat legea în propriile noastre mâini. Poate că vechea Carte are dreptate până la urmă!

Dar într-o societate care afişează, în mod zgomotos, sex pe fiecare reclamă, în care subînţelesuri sexuale domină conversaţia obişnuită, în care îmbrăcămintea şi moda dau foc ispitei, cum poate cineva să treacă neafectat? Ce speranţă este să trăim vieţi evlavioase, când oamenii din propriile noastre căminuri devin victime ale relaţiilor adultere şi ale abuzului sexual?

Nici una, cu excepţia faptului de a ne aşeza în grija lui Isus şi de a lăsa ca braţele lui puternice să ne protejeze. Vă aduceţi aminte ce s-a întâmplat cu mulţimea de la uşa lui Lot? Este braţul lui prea scurt acum, ca să nu poată salva? „Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?”

Ce poți face ca să te protejezi de ispite sexuale?

Walter Thompson

Acest articol face parte din cartea „Dacă vrei să trăiești” de Jan Kuzma

Jan Kuzma
Jan Kuzma
Pășește către o viață abundentă, cu un nivel optim al sănătății fizice și spirituale, alături de Jan Kuzma și alții, în cartea „Dacă vrei să trăiești”, apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video