Stăpânindu-ți pornirile

(Dragostea) nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău. 1 Corinteni 13:5

Deşi concluzia că dragostea „nu se mânie” este inima analizei apostolului Pavel despre dragoste, noi tindem să privim enervarea ca pe o slăbiciune inofensivă. Vorbim despre ea ca fiind doar o infirmitate a naturii, un eşec familial, sau doar o problemă de temperament, nu ceva ce trebuie luat prea în serios în estimarea caracterului unei persoane. Exploziile de mânie sunt obişnuite, dar le face natura lor obişnuită acceptabilă?

Nu! Biblia condamnă mânia ca unul dintre cele mai distructive elemente ale naturii umane. Priviţi doar la Proverbe 27:4: „Furia este fără milă şi mânia năvalnică.”

Am văzut efectele distructive ale mâniei în vieţile celor care au venit la programele noastre de alternativă pentru droguri. De exemplu, Joe a petrecut trei luni cu noi, încercând să nu se mai drogheze, dar, în cele din urmă, nu drogurile, ci mânia Iui l-au ucis. Dacă nu reuşea ceva sau dacă ceva nu-i convenea, păzea! Într-o zi, a plecat de la noi într-un acces de furie, a prins un autobuz spre Arizona şi a avut o confruntare cu un om într-un bar, iar omul l-a înjunghiat. Înainte să vină ambulanţa, Joe a sângerat până a murit.

Nici o formă de viciu, de lumesc, lăcomie sau beţie nu face mai mult ca să degradeze societatea ca un temperament rău. Amărăşte viaţa, clatină localităţi, distruge cele mai sacre relaţii, devastează cămine, afectează bărbaţi şi femei şi îndepărtează floarea copilăriei.

Dar nu e destul să ai grijă doar de pornire însăşi. Trebuie să mergem la sursă şi să ne schimbăm cea mai adâncă natură, iar simptomele de mânie vor muri pur şi simplu. Sufletele sunt îndulcite nu prin îndepărtarea acidului, ci prin umplerea lor cu altceva – o dragoste mare, un spirit nou, spiritul lui Hristos. Duhul Sfânt, pătrunzând în natura noastră, ne va îndulci şi ne va purifica. Doar El poate eradica ceea ce este rău, renovând, regenerând şi reabilitând persoana dinăuntru.

Puterea voinţei nu schimbă o persoană. Nici timpul. Doar Hristos o poate face! „Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Isus Hristos” (Filipeni 2:5).

Un temperament bun îţi va îmbunătăţi sănătatea şi te va face un martor mai bun pentru Isus. Nu vrei să-L inviţi pe Hristos astăzi în inima ta, ca să-ţi vindece temperamentul?

Cliff & Freddie Harris

Jan Kuzma
Jan Kuzma
Pășește către o viață abundentă, cu un nivel optim al sănătății fizice și spirituale, alături de Jan Kuzma și alții, în cartea „Dacă vrei să trăiești”, apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor