Judecată eronată

Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura. Matei 7:1,2

Tocmai ajunsesem pe Aeroportul Internaţional Hong Kong, după 16 ore de zbor.

Aveam 30 de minute să găsesc ghişeul pentru zborul următor, să îmi iau tichetul de îmbarcare şi să trec de filtrele de securitate până la trenul care avea să mă ducă la poarta de îmbarcare.

După câteva minute, cu tichetul de îmbarcare în mână, am căutat un semn spre tren, dar n-am văzut nimic. Am întrebat câteva persoane, dar nu ştia nimeni. Într-un final, am găsit liftul care trebuia şi m-am grăbit spre coada de oameni care aşteptau trenul.

Când acesta a sosit, o chinezoaică şi fiica ei au sărit peste rând să urce şi ele. Am urcat şi noi, ceilalţi, dar n-am putut să nu observ că această femeie părea agitată de ceva anume şi vorbea repede în limba mandarină cu cei din jur. Probabil că pierde avionul, mi-am zis. Dar nu ajunge deloc mai repede dacă se înghesuie în faţă.

Când trenul a oprit, femeia şi fata ei au dat la o parte pe toată lumea să coboare primele. Aveam în faţă câteva persoane şi nu înţelegeam de ce nu ies. Probabil că vor coborî la următoarea oprire, mi-am zis şi mi-am făcut loc să cobor.

Atunci am văzut-o. Femeia care se grăbise să coboare era îngenuncheată lângă o fetiţă care plângea incontrolabil. Brusc, mi-am dat seama ce se întâmplase: Această mamă insistentă îşi pierduse una dintre fete. Când şi-a dat seama că micuţa lipsea, repede a luat trenul în sens invers să o caute. Regăsindu-se, cele trei plângeau fără oprire.

Doamne, iartă-mă că am judecat-o greşit pe această femeie şi intenţia ei. Îmi pare rău! Se întâmplă mult prea des. Fie nu le înţelegem cuvintele, fie nu le putem citi limbajul corporal, uneori judecăm greşit intenţiile altora. Rugăciunea mea de astăzi este ca Domnul să ne dea răbdare să vedem nevoile celor din jur aşa cum le vede El. Iată textul de astăzi într-o altă traducere: „Dumnezeu va fi la fel de aspru cu tine precum eşti tu cu alţii. Te va trata aşa cum îi tratezi tu pe ei”(CEV, lb, engl.). „Ajută-ne să nu mai judecăm greşit poate fi rugăciunea noastră a tuturor.

Charlotte Ishkanian

Ardis Carolyn
Ardis Carolyn
E frumos să împărtășim cu prietenii experiențele vieții, dar și mai frumos este să alegem astăzi să înaintăm împreună cu Dumnezeu. Ardis Carolyn, alături de alte femei povestesc despre călătoria lor spirituală în cartea „Înaintăm împreună” - apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor