Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde. Ieremia 29:11

Apelul a venit la ora 4:30 după-amiaza, pe 17 iulie.

– A luat foc casa lui Yvette! Ea, Tyrone și Courtney sunt bine, a spus Nikki.

– Îți mulțumim, Doamne Isuse! Am zis eu.

Dar, după ce am pus receptorul jos, m-am gândit: N-a zis nimic de Frazier, iubitul lor Schnauzer. Era blocat în casă, în Camp Springs, Maryland. Am observat vâlvătaia de foc printre copaci, în timp ce mă apropiam de casă. Yvette plângea:

– Lucrurile le pot înlocui, dar pe Frazier, nu. Ce mod groaznic de a muri! A avut încredere în mine. L-am dezamăgit.

Am îmbrățișat-o și i-am spus că îmi pare rău, dar n-a fost prea mare consolarea. Au început să ajungă membrii familiei și ne uităm cum focul continuă să ardă. În tăcere, deplângeam pierderea lui Frazier. Vecinii lui Yvette și ai lui Tyrone au venit să îi încurajeze. Într-un sfârșit, pe la ora 6:30, fumul și flăcările s-au potolit și doi pompieri au reușit să intre în casă. Când au ieșit, Frazier alerga printre picioarele lor. Yvette l-a strigat și a alergat spre el. Era ud leoarcă. A început să o lingă pe Yvette pe față, viu și nevătămat. Jalea se transformase în sărbătoare.

O vecină s-a oferit să îi dea lui Frazier ceva de mâncare. L-a dus acasă la ea, unde i-a dat hrană pentru câini și apă. A mâncat repede. Unul dintre pompieri l-a numit „câinele-minune” și ne-a sfătuit să îl ducem la un control să vedem dacă nu a inhalat fum. Așa că Yvette l-a dus la veterinar, care a spus că Frazier este bine, dar, să fim atenți la semne de traumă.

Pe la ora 11 seara, părea să aibă o problemă, așa că l-am dus la spitalul de animale din Waldorf, l-au administrat medicamente și l-au ținut sub observație. În acea noapte, ne-am rugat fierbinte ca Dumnezeu să îl vindece pe Frazier. Dimineața următoare, veterinarul a sunat să spună că Frazier e atât de bine, încât o să îl externeze spre seară. Și l-au externat. De atunci, Frazier se simte foarte bine. Are în prezent 15 ani și este bucuria noastră.

„Tocmai greutățile care ne încearcă cel mai mult credința și fac să pară că Dumnezeu ne-a uitat sunt cele care ne aduc mai aproape de Hristos, ca să putem… simți pacea [Sa]” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 129, orig.).

Wilma C. Jardine

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn

 

Din aceeași categorie

Chiar dacă unele zile abundă de depresie, de frustrare şi de singurătate, aceste zile îmi dau cea mai mare împlinire. În timp ce mă prind de promisiunile lui Dumnezeu, păşesc prin credinţă şi ştiu că slujesc un Dumnezeu uimitor, care ne vede şi ne cunoaşte adevăratele dorinţe ale inimii.

Ar fi o idee bună să petrecem mai mult timp în rugăciune şi cercetare a sufletului, pregătindu-ne ca marele Medic să ne cureţe de toate păcatele. Să cercetăm Scripturile în căutarea binecuvântatei speranţe şi să aşteptăm cu răbdare revenirea Sa.

Când a ales cine să îl urmeze, Isus căuta oameni adevăraţi care să poată fi schimbaţi de iubirea Lui. Grija, dragostea şi prietenia autentică sunt modalităţi eficiente de a atinge viaţa celor din jur; categoric a fost un punct de tranziţie la viaţa de adolescent şi apoi la celelalte etape.

Să îi cerem lui Dumnezeu libertate şi, îndrumându-ne în direcţia cea bună, El ne va permite să ieşim, pas cu pas, din dificultăţile în care suntem, spre libertate totală!