Iertare şi refacere

Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea, voi istorisi toate minunile Lui. Voi face din Tine bucuria şi veselia mea, voi cânta Numele tău, Dumnezeule preaînalt. – Psalmii 9:1,2

Cu ceva vreme în urmă, mi-am petrecut un weekend de relaxare făcând o vizită unei prietene şi soţului ei. Cât timp m-am aflat la ei, i-am jignit profund, dar nu mi-am dat seama decât când m-am întors acasă. Nu au mai ţinut legătura cu mine. Ştiam că această ruptură în relaţia noastră era din vina mea. Regretând nespus, ştiam, în acelaşi timp, că nu mai puteam face nimic să repar situaţia. Simţeam inclusiv că iertarea era imposibilă. În acele momente întunecate, absolut întunecate, mă simţeam complet singură, absolut distrusă – ca proverbialul Humpty-Dumpty. Nimic nu mă putea redresa nici pe mine, nici situaţia mea.

În mai multe rânduri, i-am scris prietenei mele exprimându-mi regretul pentru durerea pe care o cauzasem. Am implorat iertare. Într-un sfârşit, am primit un răspuns. Dar ruşinea şi vinovăţia mea m-au făcut incapabilă să descifrez ce era în inima ei, dincolo de cuvinte.

În disperare, mi-am luat Biblia. Atunci, probabil pentru prima oară în viaţa mea, am început să citesc Cuvântul lui Dumnezeu pentru propriile nevoi. M-a atras cartea Psalmii. Aici, David îşi exprimă foarte elocvent luptele, durerea şi laudele. Niciun scriitor biblic nu îşi aşterne emoţiile asemenea lui David. Cuvintele lui vorbeau în locul inimii mele: „Ai milă de mine, Doamne, căci mă ofilesc! Vindecă-mă, Doamne, căci îmi tremură oasele. Sufletul mi-e îngrozit de tot. Şi Tu, Doamne, până când vei zăbovi să Te înduri de mine? Întoarce-Te, Doamne, izbăveşte-mi sufletul! Mântuieşte-mă, pentru îndurarea Ta! […] Nu mai pot gemând! În fiecare noapte îmi stropesc aşternutul şi-mi scald patul în lacrimi. Mi s-a supt faţa de întristare şi a îmbătrânit din pricina tuturor celor ce mă prigonesc” (Psalmii 6:2-7).

Câteva săptămâni, nu am putut trece de aceste versete. Într-un final, i le-am împărtăşit prietenei pe care o rănisem. Ea a repetat răspunsul anterior la rugăminţile mele de iertare. De data aceasta, am şi priceput. Ea mă iertase deja. Complet. Fără rezerve.

Partea grea a fost să mă iert eu pe mine. Totuşi, încet-încet, Dumnezeu m-a adus în punctul de vindecare şi refacere, umplându-mă cu bucurie. Acolo unde înainte fusese doar durere intensă, Dumnezeu mi-a umplut inima cu cântece de laudă pentru El. Iubirea Lui a refăcut prietenia pe care o crezusem pierdută. Acum e mai bună, mai puternică, mai sănătoasă decât înainte. Ce drum extraordinar de iertare a fost!

Sonia Brock

Citește și
Comentarii
Se încarcă...