Cine eşti tu?

Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu… (Romani 6:22)

Frederic al II-lea, numit şi Frederic cel Mare (1712–1786), al treilea rege al Prusiei, a întâlnit un bătrânel care se plimba agale pe străzi şi l-a întrebat:

– Cine eşti?

– Eu sunt un rege, a răspuns bătrânul.

– Un rege? Şi peste ce domneşti?

– Peste mine însumi. Eu sunt propriul meu rege, a spus bătrânul.

Acest răspuns al bătrânului mă face să mă gândesc la versetele din Ioan 8:31-46. Iudeii, care în acest timp erau sub stăpânire romană, adică erau sclavii Romei, au avut îndrăzneala să-I spună lui Isus: „Noi […] n-am fost niciodată robii nimănui” (v. 33). Probabil, tot ca şi bătrânelul din poveste şi precum iudeii din timpul lui Isus, şi tu te crezi stăpân pe propria viaţă, fără să trebuiască să dai socoteală nimănui, te simţi liber să acţionezi potrivit cu dorinţele şi sentimentele tale, te consideri monarhul vieţii tale.

Dar realitatea e diferită. Toţi, într-un fel sau altul, suntem slujitorii (sclavii) cuiva. Hristos le-a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului” (v. 34). Păcatul este un monarh nemilos care-şi exercită stăpânirea asupra tuturor. De aceea, din când în când, tu faci lucruri care nu-ţi plac, care sunt împotriva voinţei tale, pentru că tu eşti sub domnia stăpânului tău, păcatul, îndeplinindu-i ordinele. Ştii cui i s-a mai întâmplat ceva asemănător? Chiar apostolului Pavel. Dezvăluind lupta sa în faţa tuturor, Pavel a mărturisit: „Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine” (Romani 7:17).

Vestea bună este că, datorită lucrării lui Hristos, noi putem fi liberi de sub puterea păcatului (Ioan 8:36, Romani 7:24). Când ne supunem Domnului, noi îi oferim „lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii” (Romani 6:13) şi ele devin astfel „roabe ale neprihănirii, ca să ajungem la sfinţire.” (Romani 6:19). Dacă oamenii de astăzi te întreabă cine eşti, cu mândrie poţi să spui: Sunt un slujitor (sclav) al lui Hristos!

#slujitoralluiHristos

Vladimir Polanco
Vladimir Polanco
Asumă-ți fiecare zi din acest an, transformând trecutul în viitor, folosind prezentul. Dumnezeu este Cel care ne poate învăța secretul măsurării timpului. Vladimir Polanco semnează cartea „#urmărește profilul 365 share” apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video