„Cine fura să nu mai fure, ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit.” – Efeseni 4:28
Seara, târziu, mă întorceam cu tata de la fân. Uitasem de pepenii lui Niculae. Mi-am adus aminte, când treceam în vale, pe lângă grădina lui nea Pandele, la pârâu. Era întuneric beznă. Deodată aud:
– Văleu! Aoleo! Lasă-mă, nea Pandele! Aoleo!
„Acesta e Niculae! mi-am spus eu. I s-a înfundat cu pepenii lui.” Tata se întoarce la mine şi zice:
– Hai să vedem ce s-a întâmplat. Iar a prins Pandele vreun muşteriu la pepeni. Păşim noi peste straturi, prin întuneric. Ajungem la coliba unde păzea, noaptea, nea Pandele. Lângă foc, Niculae, legat burduf, plângea cu nasul în ţărână (…).
– Să vedeţi, începe să povestească nea Pandele. Mi-a stricat zece pepeni. I-a încercat cu briceagul. A trecut de la unul la altul. Mai mare jalea. Bunătate de pepeni. Dar îi vin eu de hac. I-am tras vreo şase gârbace bune. Îl ţin legat până mâine dimineaţă. Iar mâine, cum e duminică, îi leg toţi cei zece pepeni de gât, de jur împrejur, şi îl duc aşa în faţa primăriei. Să-l vadă toată lumea…
Aşa a spus nea Pandele şi s-a ţinut de cuvânt. A doua zi, vă jur că nu-i mai făcea niciun pepene cu ochiul lui Niculae, deşi avea zece la gât, atârnând ca pungile guşaţilor.
Uitasem să adaug că aseară, când am plecat de la nea Pandele, el mi-a dat un pepene fără să-i cer. Un pepene gustos cum n-am mâncat niciodată. Dulce ca zahărul şi parfumat ca mierea.
Atunci am mulţumit lui nea Pandele. Dar am mulţumit mai ales cerului, că nu m-a adus în ispită. Altfel îi ţineam tovărăşie lui Niculae, să ajung de ocara satului.
Niculae la pepeni… – Cezar Petrescu
articol preluat de pe <a href="Gândul de dimineață – 03.05.2016 – solascriptura.ro” target=”_blank”>solascriptura.ro
