Gândul de dimineață – 19.05.2016 – solascriptura.ro

    „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.” – 1Petru 5:8
    Aceasta este povestea lui Terri Roberts, femeia al cărei fiu a intrat într-o şcoală Amish cu un arsenal întreg de arme, a baricadat ferestrele şi uşile, a legat şi împuşcat 10 fetițe, de 6 până la 13 ani, şi apoi s-a sinucis. Cinci dintre copii au murit.

    „Nu-mi mai amintesc decât că am căzut la pământ, cu genunchii la piept, urlând, la auzirea acestei veşti. Mai târziu s-a instalat furia, amestecată cu durere. «Unde ai fost, Dumnezeule?» m-am trezit strigând în capul meu. «Cum ai putut să permiți să se întâmple aşa ceva?» Nu înțelegeam cum a putut Charlie să îşi lase copiii fără tată, să înfrunte ruşinea şi oroarea. Şi familiile Amish, atât de blânde… ce beznă l-a posedat într-atât pe Charlie încât să vrea să omoare nişte fetițe la fel de prețioase precum ale lui?

    Cum stăteam noi – eu şi soţul meu Chuck – şi plângeam, m-am uitat pe fereastră şi am zărit silueta voinică a unui bărbat îmbrăcat în negru. Era vecinul nostru Henry Stolzfoos, pe care îl cunoşteam de ani de zile şi care este Amish. Ştiam că Henry avea prieteni şi rude ale căror fiice au murit în acea şcoală, de mâna fiului nostru. La fel ca întreaga comunitate Amish, avea toate motivele să ne urască.

    Însă de cum am deschis uşa, am văzut că Henry nu era furios. Din contră, fața lui radia milă. S-a îndreptat către soţul meu şi a pus o mână pe umărul lui: «Roberts, te iubim. N-ai făcut tu asta. Nu trebuie să te învinovățeşti.» Timp de o oră, Henry a stat lângă soțul meu, consolându-l şi spunându-i că îl iubeşte şi că îl iartă. Chuck spunea în continuu că trebuie să ne mutăm departe de oamenii cărora Charlie le-a făcut rău. Dar Henry l-a asigurat că nu aveam niciun motiv să ne mutăm. Comunitatea Amish nu considera familia noastră responsabilă pentru acțiunile lui Charlie. «Eu cred că diavolul s-a folosit de băiatul vostru», a spus Henry.”

    articol preluat de pe Gândul de dimineață – 19.05.2016 – solascriptura.ro

    Gândul de dimineață - 19.05.2016 - solascriptura.ro - 2016. „Nu-mi mai amintesc decât că am căzut la pământ, cu genunchii la piept, urlând, la auzirea acestei veşti. Mai târziu s-a instalat furia, amestecată cu durere. «Unde ai fost, Dumnezeule?» m-am trezit strigând în capul meu. «Cum ai putut să permiți să se întâmple aşa ceva?» Nu înțelegeam cum a putut Charlie să îşi lase copiii fără tată, să înfrunte ruşinea şi oroarea. Şi familiile Amish, atât de blânde… ce beznă l-a posedat într-atât pe Charlie încât să vrea să omoare nişte fetițe la fel de prețioase precum ale lui?
    Sola Scripturahttp://solascriptura.ro
    Gânduri preluate de pe site-ul SolaScriptura.ro

    Din aceeași categorie

    Gândul de dimineață – 02.01.2017 – solascriptura.ro

     „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său, dar Israel nu Mă cunoaşte,...

    O călătorie de neuitat

    În urmă cu 16 ani erai un student evanghelist şi ai venit la mine, iar eu am cumpărat Tragedia Veacurilor şi Viaţa lui Iisus. Acele cărţi m-au condus la Isus şi la adevărurile din Biblie. Acum, împreună cu copiii şi nepoţii mei, suntem membri ai Bisericii Adventiste. Am călătorit de departe să vin astăzi aici şi să vă spun povestea mea. Vă mulţumesc din inimă!

    Succesul este al tuturor

    Indiferent de situaţiile şi provocările prin care ne trece viaţa, ochii noştri să fie aţintiţi spre Dumnezeu. Pentru anul care vă stă în faţă, vă propun să faceţi tot ce vă stă în putinţă pentru a deveni oameni de succes, la fel ca Avram Hershka, care nu s-a dat bătut, ci a dat tot ce a avut mai bun până a ajuns un om renumit în întreaga lume.

    Noi perspective

    Cu paşi şovăielnici, încerc să trec peste pragul anului, luându-mi cu mine în imaginaţie familia, pe cei apropiaţi sufletului meu, cei care m-au ajutat şi s-au rugat pentru mine... Pe lângă ei, îmi iau toiagul lui Dumnezeu - experienţele personale pe care le-am făcut cu El, ce mă încurajează.

    Publicate astăzi

    Porunca a cincea

    Nici măcar părinții nu sunt veșnici, vor pleca la odihna lor mai devreme sau mai târziu. Dacă ar fi mult să considerăm că le datorăm viața, le datorăm măcar grija și preocuparea pe care ni le-au oferit, atât cât s-au priceput ei, în pruncia noastră. Acum, cât încă este posibil, avem șansa să le ascultăm sfaturile sau rugămințile; acum putem să le aducem simple mulțumiri și să-i convingem că suntem bine, că ne gândim la ei și că sunt valoroși în ochii noștri. Cel mai important lucru pentru un părinte este acela de a-și ști copilul fericit.

    Dă-te la o parte!

    Am învățat că la vârsta ei eu îi pot fi doar prietenă, în niciun caz și conștiință. Dar cel mai mult am învățat să mă rog cu insistență și să mă dau la o parte din drum pentru ca Domnul să lucreze.

    În luptă, dar nu disperaţi

    Gândeşte-te la cunoscuta zicală: „Când Dumnezeu închide uşa, tot El deschide o fereastră”, care exprimă într-un mod informal gândul principal de astăzi. Dumnezeu mi ne lasă niciodată să ajungem la limită. Doar aşteaptă-L în credinţă pe Iahve şi îţi vei redobândi speranţa.

    Slujind continuu

    PROVOCARE: Gândește-te cum i-ai putea implica în slujire pe copiii tăi sau pe copiii din biserica ta! Fă un plan ca, în locul în care ești, micuțul Samuel să poată sluji împreună cu tine!

    Sátán mesteri csalásai

    „A titkok az Úréi, a mi Istenünkéi; a kinyilatkoztatott dolgok pedig a mieink és a...