Gândul de dimineață – 23.05.2016 – solascriptura.ro

    „Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi râurile n-ar putea s-o înece.” – Cantarea Cantarilor 8:7
    Impermeabilitatea are o legătură specială cu hidrofobia. Imediat cum începe o ploaie, căutăm umbrela, iar dacă nu avem, ştim cu toţii ce se va întâmpla cu paltoanele şi pălăriile noastre din stofă moale. Hidrofobia sau teama patologică de apă este o temă foarte puţin abordată, deşi se estimează că o persoană din zece este atinsă de această fobie.

    Spre exemplu, frunza de lotus este cunoscută ca fiind superhidrofobă, ceea ce înseamnă că, în loc să se ude, picăturile de apă sunt respinse de suprafaţa acesteia. Când ploaia cade pe frunze, apa spală toate elementele nocive, murdăria şi resturile, fără a lăsa o urmă de umiditate, maximizând prin asta expunerea frunzei la lumina soarelui.

    Avem exemple nu doar de plante care au stăpânit tehnologia de impermeabilizare. Există şi fluturi care folosesc superhidrofobia pe aripi, astfel încât aceştia cheltuie, literalmente, zero procente energie pentru a-şi curăţa aripile.

    Sau un alt exemplu – Gerridae – aceste insecte pot merge pe apă, corpurile lor resping apa atât de eficient încât, chiar şi atunci când este lovit de o picătură de ploaie mai mare decât dimensiunea corpului său, este complet imun la umezire. Oamenii de ştiinţă sunt în căutarea modului de a reproduce exemplele din natură în tehnologie, astfel încât să se poată crea haine, vopsele şi clădiri care vor sta uscate la contactul cu apa.

    articol preluat de pe Gândul de dimineață – 23.05.2016 – solascriptura.ro

    Gândul de dimineață - 23.05.2016 - solascriptura.ro - 2016. Spre exemplu, frunza de lotus este cunoscută ca fiind superhidrofobă, ceea ce înseamnă că, în loc să se ude, picăturile de apă sunt respinse de suprafaţa acesteia. Când ploaia cade pe frunze, apa spală toate elementele nocive, murdăria şi resturile, fără a lăsa o urmă de umiditate, maximizând prin asta expunerea frunzei la lumina soarelui.
    Sola Scripturahttp://solascriptura.ro
    Gânduri preluate de pe site-ul SolaScriptura.ro

    Din aceeași categorie

    Gândul de dimineață – 02.01.2017 – solascriptura.ro

     „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său, dar Israel nu Mă cunoaşte,...

    O călătorie de neuitat

    În urmă cu 16 ani erai un student evanghelist şi ai venit la mine, iar eu am cumpărat Tragedia Veacurilor şi Viaţa lui Iisus. Acele cărţi m-au condus la Isus şi la adevărurile din Biblie. Acum, împreună cu copiii şi nepoţii mei, suntem membri ai Bisericii Adventiste. Am călătorit de departe să vin astăzi aici şi să vă spun povestea mea. Vă mulţumesc din inimă!

    Succesul este al tuturor

    Indiferent de situaţiile şi provocările prin care ne trece viaţa, ochii noştri să fie aţintiţi spre Dumnezeu. Pentru anul care vă stă în faţă, vă propun să faceţi tot ce vă stă în putinţă pentru a deveni oameni de succes, la fel ca Avram Hershka, care nu s-a dat bătut, ci a dat tot ce a avut mai bun până a ajuns un om renumit în întreaga lume.

    Noi perspective

    Cu paşi şovăielnici, încerc să trec peste pragul anului, luându-mi cu mine în imaginaţie familia, pe cei apropiaţi sufletului meu, cei care m-au ajutat şi s-au rugat pentru mine... Pe lângă ei, îmi iau toiagul lui Dumnezeu - experienţele personale pe care le-am făcut cu El, ce mă încurajează.

    Publicate astăzi

    Primul volum

    Azi încă poți face și tu această alegere, indiferent ce s-a întâmplat în povestea ta până acum. El poate schimba orice istorie și orice viață. Trebuie doar să Îl rogi și să-I oferi permisiunea să lucreze în viața ta. Vei fi uimit de paginile pe care le poate scrie în experiența ta de acum înainte. Roagă-te!

    Defecțiunea

    Nimic nu mai este perfect. Dar lauda fie a lui Dumnezeu, căci El are un plan mai bun pentru noi: o nouă lume în care El va face toate lucrurile noi.

    Aceşti micuţi

    Dumnezeu are o afecţiune specială pentru copii şi nu doreşte ca aceştia să sufere. Indiferent dacă eşti o victimă sau nu, vei găsi mângâiere în cuvintele psalmistului: „El te va acoperi cu penele Lui şi te vei ascunde sub aripile Lui.”

    Disciplina ca semn al iubirii

    Doamne, învață-ne să iubim atunci când disciplinăm și să fim drepți când iubim! PROVOCARE: Gândește-te astăzi la felul în care Dumnezeu aplică disciplina în viața ta! Ce principii observi care te-ar putea ajuta în relația cu ceilalți?

    Tanulmányozzuk a próféciákat!

    „Boldog, aki olvassa, és akik hallgatják e prófétálás beszédeit, és megtartják azokat, amelyek megírattak abban,...
    casino -

    bayşanslı

    - pinbahis