Gândul de dimineață – 24.05.2016 – solascriptura.ro

     „În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuşi a zis: «Este mai ferice să dai decât să primeşti.» – Faptele Apostolilor 20:35
    ” Fiecare gest altruist înseamnă mai mult decât a aduce fericire în viața celorlalți. Efectele pozitive ascunse ale generozității acționează inclusiv asupra celui care dăruieşte în mod necondiționat.

    Generozitatea îți este răsplătită cu sănătate. Atunci când îți donezi cea mai de preț resursă – propriul timp – în scopul ajutorării celorlalți, contribui totodată la protejarea inimii tale, potrivit unui studiu publicat în International Journal of Psychophysiology. Concluziile studiului arată că persoanele care oferă ajutor social celorlalți au tensiunea arterială mai mică decât cei care nu se implică în astfel de acțiuni. Mai mult, în urma cercetării a fost observat şi faptul că persoanele altruiste se bucură de un nivel mai mare de stimă de sine şi de eficacitate şi au mai rar episoade depresive sau de stres. De asemenea, cei mai generoşi se bucură şi de mai mult sprijin social din partea celor din jur. Oferindu-le ajutor celorlalți îți dăruieşti şi ție ceva: viață, potrivit unei cercetări publicate în American Journal of Public Health. „Concluzia noastră este că, ajutându-i pe ceilalți îți reduci riscul de mortalitate, în mod special prin micşorarea impactului asocierii dintre stres şi mortalitate”, a explicat autorul principal al studiului, dr. Michael J. Poulin.

    Altruismul te ajută să îți clădeşti relații puternice cu ceilalți. Concluziile Proiectului Național pentru Căsnicii, din SUA, au arătat, de exemplu, că generozitatea este un factor esențial pentru fericirea în cuplu. „Soțiile şi soții care fac regulat, unul pentru celălalt, mici acte de bunătate, au mai multe şanse să aibă o căsnicie fericită. Adoptarea unei atitudini generoase şi iertătoare ajută, într-adevăr, la protejarea mariajului”, a declarat editorul asociat al raportului, Elizabeth Marquardt.

    articol preluat de pe Gândul de dimineață – 24.05.2016 – solascriptura.ro

    Sola Scripturahttp://solascriptura.ro
    Gânduri preluate de pe site-ul SolaScriptura.ro

    Din aceeași categorie

    Gândul de dimineață – 02.01.2017 – solascriptura.ro

     „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său, dar Israel nu Mă cunoaşte,...

    O călătorie de neuitat

    În urmă cu 16 ani erai un student evanghelist şi ai venit la mine, iar eu am cumpărat Tragedia Veacurilor şi Viaţa lui Iisus. Acele cărţi m-au condus la Isus şi la adevărurile din Biblie. Acum, împreună cu copiii şi nepoţii mei, suntem membri ai Bisericii Adventiste. Am călătorit de departe să vin astăzi aici şi să vă spun povestea mea. Vă mulţumesc din inimă!

    Succesul este al tuturor

    Indiferent de situaţiile şi provocările prin care ne trece viaţa, ochii noştri să fie aţintiţi spre Dumnezeu. Pentru anul care vă stă în faţă, vă propun să faceţi tot ce vă stă în putinţă pentru a deveni oameni de succes, la fel ca Avram Hershka, care nu s-a dat bătut, ci a dat tot ce a avut mai bun până a ajuns un om renumit în întreaga lume.

    Noi perspective

    Cu paşi şovăielnici, încerc să trec peste pragul anului, luându-mi cu mine în imaginaţie familia, pe cei apropiaţi sufletului meu, cei care m-au ajutat şi s-au rugat pentru mine... Pe lângă ei, îmi iau toiagul lui Dumnezeu - experienţele personale pe care le-am făcut cu El, ce mă încurajează.

    Publicate astăzi

    Spitalul numărul 9

    Există și o formă foarte pozitivă de nebunie – nebunia pentru Dumnezeu și pentru Evanghelie. Apostolul Pavel prefera ca oamenii să îl considere nebun când vorbea despre Mântuitorul lui, dar să știe că, în ochii lui Dumnezeu, el este văzut ca un slujitor înțelept și dedicat în totalitate.

    Discuția de la prânz

    Isus este la fiecare masă cu tine. El cântă cu vocea și la instrumente; El folosește pe oricine. Calitățile sonice ale vocii și ale pianului vor atrage bărbați și femei să Îl cunoască pe Împăratul nostru care Se întoarce curând.

    Lefteră, dar fericită

    Dumnezeu ne dăduse o dovadă indiscutabilă a grijii Sale. Trebuie să ne aducem aminte că, atât în vremuri bune, cât şi în vremuri grele, Dumnezeu este întotdeauna de partea noastră. Să îi recunoaştem bunătatea şi să-L lăudăm cu bucurie!

    Un ajutor neașteptat

    Doamne, ajută-mă să fiu și eu un Barnaba pentru vreun tânăr neacceptat de lângă mine! PROVOCARE: Oferă-le încurajare și o mână întinsă tinerilor din biserica ta și îndeamnă-i și pe alții să te urmeze în acest demers!

    Éjjel és nappal Istenhez kiáltanak

    „És elküldettek a levelek futárok által a király minden tartományába, hogy kipusztítsák, megöljék és megsemmisítsék...