Articolul precedentConfirmarea chemării mele
    Articolul următorUn loc al împăcării

    Gândul de dimineață – 31.05.2016 – solascriptura.ro

     „Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” – Galateni 6:7
    De vină pentru apariția majorității cazurilor de cancer ar fi factorii extrinseci, care țin de stilul de viață personal sau de mediu, potrivit unei metaanalize realizate de cercetătorii de la Universitatea Stony Brook, care arată că apariţia temutei boli nu este doar „un ghinion”. Doar 10 până la 30% din cancere sunt produse de factori intrinseci, care țin de modul în care funcționează corpul, sau de mutațiile genetice, arată concluziile studiului. În schimb, 70 până la 90% din cazurile de cancer sunt cauzate de obiceiuri nesănătoase de viață, ce pot fi controlate (de la fumat şi consum de alcool, până la expunerea nocivă la razele ultraviolete), şi de factori care țin de mediul înconjurător (precum poluarea din aer).

    Ideea studiului a pornit de la o altă cercetare, apărută în jurnalul Science, în ianuarie 2015, care sugera că în cea mai mare parte variația riscului de cancer poate fi atribuită „mutațiilor aleatorii care apar în timpul replicării ADN-ului în celulele stem normale, noncanceroase”, după cum explică autorii cercetării, de la „Johns Hopkins”.

    „Chiar dacă o persoană este expusă la importanți factori externi de risc, nu este cert că aceasta va dezvolta cancer – norocul este întotdeauna implicat. Dar acest studiu demonstrează din nou că trebuie să privim atent dincolo de pura întâmplare şi de noroc, pentru a înțelege şi a ne proteja de cancer”, a declarat prof. Kevin McConway, expert în statistică aplicată la Open University.

    De asemenea, dr. Emma Smith, de la Cancer Research UK, punctează puternica influență a stilului de viață asupra riscului apariției bolii, menționând că, deşi eliminarea obiceiurilor nocive şi adoptarea unor obiceiuri sănătoase „nu sunt o garanție împotriva cancerului, acestea reduc simțitor riscul apariției bolii”.

    Semnele Timpului

    articol preluat de pe Gândul de dimineață – 31.05.2016 – solascriptura.ro

    Gândul de dimineață - 31.05.2016 - solascriptura.ro - 2016. Ideea studiului a pornit de la o altă cercetare, apărută în jurnalul Science, în ianuarie 2015, care sugera că în cea mai mare parte variația riscului de cancer poate fi atribuită „mutațiilor aleatorii care apar în timpul replicării ADN-ului în celulele stem normale, noncanceroase”, după cum explică autorii cercetării, de la „Johns Hopkins”.
    Sola Scripturahttp://solascriptura.ro
    Gânduri preluate de pe site-ul SolaScriptura.ro

    Din aceeași categorie

    Gândul de dimineață – 02.01.2017 – solascriptura.ro

     „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său, dar Israel nu Mă cunoaşte,...

    O călătorie de neuitat

    În urmă cu 16 ani erai un student evanghelist şi ai venit la mine, iar eu am cumpărat Tragedia Veacurilor şi Viaţa lui Iisus. Acele cărţi m-au condus la Isus şi la adevărurile din Biblie. Acum, împreună cu copiii şi nepoţii mei, suntem membri ai Bisericii Adventiste. Am călătorit de departe să vin astăzi aici şi să vă spun povestea mea. Vă mulţumesc din inimă!

    Succesul este al tuturor

    Indiferent de situaţiile şi provocările prin care ne trece viaţa, ochii noştri să fie aţintiţi spre Dumnezeu. Pentru anul care vă stă în faţă, vă propun să faceţi tot ce vă stă în putinţă pentru a deveni oameni de succes, la fel ca Avram Hershka, care nu s-a dat bătut, ci a dat tot ce a avut mai bun până a ajuns un om renumit în întreaga lume.

    Noi perspective

    Cu paşi şovăielnici, încerc să trec peste pragul anului, luându-mi cu mine în imaginaţie familia, pe cei apropiaţi sufletului meu, cei care m-au ajutat şi s-au rugat pentru mine... Pe lângă ei, îmi iau toiagul lui Dumnezeu - experienţele personale pe care le-am făcut cu El, ce mă încurajează.

    Publicate astăzi

    Primele cinci minute contează

    Un creștin este o emblemă pentru familia lui Hristos. Prin urmare, nu se cuvine să transmitem un aer primitiv și să-i îndemnăm pe ceilalți la dispreț și prejudecată. Îi datorăm Mântuitorului nostru o reprezentare onorabilă, iar nouă, o imagine atrăgătoare, ca o chemare fără cuvinte spre un mod de viață frumos și curat.

    Credință și ascultare

    Ascultarea credincioasă a poruncii lui Dumnezeu a avut ca rezultat binecuvântarea promisă.

    Sclav

    Ca și Iosif, s-ar putea să nu înțelegi de ce se întâmplă anumite lucruri în viața ta. Dar ai face foarte bine dacă ai adopta aceeași atitudine de supunere față de Dumnezeu, iar El îți va aduce o victorie adevărată.

    Eroii din cotidian

    Doamne din cer, pune în sufletul nostru dorința sinceră de a insufla respect pentru părinți în copiii bisericii noastre! PROVOCARE: Ia-ți timp pentru a le povesti în Sabat copiilor bisericii impactul pe care părinții lor l-au avut asupra comunității sau localității voastre!

    Látvány, hanghatások és bűnözés

    „Nem vetem a szemem hiábavaló dologra; a pártoskodók cselekedetét gyűlölöm: nincs köze hozzám. A csalárd...