Gândul de dimineață – 08.08.2016 – solascriptura.ro

     „În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” – 1 Ioan 4:18
    De multe ori copilul îşi minte părinţii. De ce? Răspunsul este simplu – de frică. Copilului îi este teamă că, dacă îţi va spune sau va face un anumit lucru, tu, părintele, vei deveni nervos, vei ţipa, îl vei certa; poate că, dacă îţi stă în obicei, îl vei bate, îi vei impune un lung şir de interdicţii şi aşa mai departe.

    De fapt, din cauza ta te minte copilul, din cauza felului în care reacţionezi la ce ar avea el să-ţi spună.

    Copilul te cunoaşte. Ştie ce-ţi place şi ce nu. Şi ştie şi cum reacţionezi când ceva nu-ţi place. Şi atunci, copilul, pentru a evita un scandal, pentru a te menaja de fapt pe tine şi pentru a se menaja şi pe sine – minte. Mai devreme sau mai târziu, tu afli că te-a minţit şi scandalul e gata: „De ce minţi? Aşa te-am învăţat eu?”

    Ei bine, ai să râzi, dar chiar aşa l-ai învăţat tu, părintele, să se poarte, prin reacţiile pe care le-ai avut.

    Ce va fi data viitoare? Va căuta să te mintă şi mai bine, că poate n-o să te prinzi niciodată.

    Dacă tu vei fi întotdeauna blând şi înţelegător, indiferent de ce îţi spune copilul tău, cu timpul va renunţa să te mai mintă.
    Eu te-am făcut, eu te omor!

    Ghidul bunelor maniere pentru părinţi – Michiela Poenaru

    articol preluat de pe Gândul de dimineață – 08.08.2016 – solascriptura.ro

    Gândul de dimineață - 08.08.2016 - solascriptura.ro - 2016. De fapt, din cauza ta te minte copilul, din cauza felului în care reacţionezi la ce ar avea el să-ţi spună.
    Sola Scripturahttp://solascriptura.ro
    Gânduri preluate de pe site-ul SolaScriptura.ro

    Din aceeași categorie

    Gândul de dimineață – 02.01.2017 – solascriptura.ro

     „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său, dar Israel nu Mă cunoaşte,...

    O călătorie de neuitat

    În urmă cu 16 ani erai un student evanghelist şi ai venit la mine, iar eu am cumpărat Tragedia Veacurilor şi Viaţa lui Iisus. Acele cărţi m-au condus la Isus şi la adevărurile din Biblie. Acum, împreună cu copiii şi nepoţii mei, suntem membri ai Bisericii Adventiste. Am călătorit de departe să vin astăzi aici şi să vă spun povestea mea. Vă mulţumesc din inimă!

    Succesul este al tuturor

    Indiferent de situaţiile şi provocările prin care ne trece viaţa, ochii noştri să fie aţintiţi spre Dumnezeu. Pentru anul care vă stă în faţă, vă propun să faceţi tot ce vă stă în putinţă pentru a deveni oameni de succes, la fel ca Avram Hershka, care nu s-a dat bătut, ci a dat tot ce a avut mai bun până a ajuns un om renumit în întreaga lume.

    Noi perspective

    Cu paşi şovăielnici, încerc să trec peste pragul anului, luându-mi cu mine în imaginaţie familia, pe cei apropiaţi sufletului meu, cei care m-au ajutat şi s-au rugat pentru mine... Pe lângă ei, îmi iau toiagul lui Dumnezeu - experienţele personale pe care le-am făcut cu El, ce mă încurajează.

    Publicate astăzi

    Primii patru oameni din lume

    Resentimentele cresc în timp dacă nu suntem atenți și dacă nu păstrăm o legătură deplină cu Dumnezeu.

    În fiecare zi, un capitol

    Dumnezeu ne promite că nu ne va „lăsa” și nu ne va „părăsi”, indiferent de circumstanțe. Am simțit conducerea divină – am văzut o schimbare care conducea spre creștere spirituală.

    Dreptatea

    Toţi cei care „flămânzesc şi însetează după neprihănire” sunt numiţi „ferice”. Dumnezeu îi numeşte oameni fericiţi. Înţelegi acest lucru? Ei vor fi categoric săturaţi în virtutea dreptăţii divine.

    Paşte mieluşeii şi oiţele mele!

    Doamne, dă-ne înțelepciune să fim buni mentori și pune în inima noastră iubire față de copiii și tinerii bisericii Tale! PROVOCARE: Încearcă astăzi să înveți numele tuturor copiilor și tinerilor din biserica ta! Apoi, roagă-te pentru fiecare nume în parte!

    Jellem, amit a világ elismer

    "Legyetek feddhetetlenek és tiszták, Isten szeplőtlen gyermekei az elfordult és elvetemedett nemzetség közepette, akik közöttfényletek,...