„Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate.” Proverbe 17:17
Dacă din ce în ce mai mulţi semeni ne demonstrează că trăim într-o lume a egoiştilor, necuvântătoarele ne arată contrariul. Iată câteva exemple:
Un Golden Retreiver de doar 4 ani a scris una dintre cele mai impresionante poveşti. După ce stăpânul său paralizat a rămas înţepenit cu scaunul cu rotile într-un câmp de noroi, retriever-ul şi-a intrat în pielea de erou: a tras de coarda pe care stăpânul său a legat-o de cărucior. „Nu a dat drumul corzii înainte să fie sigur că sunt în afara oricărui pericol. Era perfect conştient de rolul său”, a declarat norocosul stăpân.
Kathie, o femeie paralizată din Statele Unite, era cât pe ce să moară după ce autovehicului în care se afla s-a răsturnat şi a explodat. Din fericire, Eve – rottweilerul acesteia, a fost îndeajuns de inspirat încât să o tragă pe stăpâna lui până în cel mai apropiat şanţ, înainte ca explozia să se producă.
Shelby este câinele-lup care a salvat de la moarte doi adulţi şi doi copii. Aceştia au fost în pericol să se intoxice cu dioxid de carbon, în timp ce dormeau. Simţind mirosul insuportabil, Shelby nu s-a lăsat până ce nu şi-a trezit stăpânii: a lătrat până s-a asigurat că fiecare membru al familiei a părăsit camera.
Michael Higson se afla la etajul 78 într-una dintre cele două clădiri World Trade Center, la data de 11 septembrie 2001. Viaţa i-a fost salvată de un labrador care l-a târât prin aerul înecăcios până la ieşirea de urgenţă. Amândoi au reuşit să părăsească turnul înainte de prăbuşire.
The Dog Guide
articol preluat de pe Gândul de dimineață – 21.08.2016 – solascriptura.ro