Gândul de dimineață – 19.09.2016 – solascriptura.ro

     „Seara, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici ai Săi. Pe când mâncau, El a zis: «Adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde.»” – Matei 26:20,21
    Cinele împăraţilor, unde, adesea, se săvârşeau adevărate crime, cum a fost aceea a otrăvirii lui Britanicus, erau o expresie a moravurilor societăţii timpului. Tacit istoriseşte tragicul episod al asasinării lui Britanicus, pe care împăratul Nero îl socotea un rival primejdios.

    „Era obiceiul ca fiii împăraţilor să ia masa împreună cu alţi fii de nobili, de aceeaşi vârstă, şezând sub ochii rudelor, la o masă proprie şi mai restrânsă. Acolo lua masa Britanicus. Dar fiindcă un anume sclav gusta din mâncărurile şi băuturile lui, s-a găsit acest vicleşug: i se dă lui Britanicus o băutură nevătămătoare, dar prea fierbinte, gustată de sclav. Apoi, de vreme ce Britanicus o respinge din pricina fierbinţelii, i se toarnă în apa rece otravă care, în aşa fel a pus stăpânire pe toate mădularele lui, încât dintr-o dată i-a lipsit şi glasul şi cunoştinţa.

    Cei de faţă se agită. Nepuşi la curent, unii o iau la fugă, dar cei cu o inteligenţă mai pătrunzătoare rămân pe loc, înmărmuriţi şi cu privirile spre Nero. Acesta, întins pe pat cum era şi luând un aer de nevinovăţie, zice că Britanicus obişnuieşte să facă aşa din cauza epilepsiei de care este zbuciumat din fragedă copilărie, dar c-o să-i revină cu încetul vederea şi cunoştinţa. (…) După o scurtă tăcere, ospăţul şi-a reluat veselia.”

    Este, în această povestire, un exemplu de răbufnire tragică a luptei surde pentru putere dintre Nero şi mama sa Agripina, care, imprudentă, într-o discuţie violentă cu fiul ei, îl ameninţase că-l va sprijini pe Britanicus să vină la tron. Cunoscându-şi bine fiul, ea şi-a dat seama că uciderea lui Britanicus constituia începutul crimelor cărora, mai târziu, le-a căzut victimă şi ea.

     Magazin istoric

    articol preluat de pe Gândul de dimineață – 19.09.2016 – solascriptura.ro

    Sola Scripturahttp://solascriptura.ro
    Gânduri preluate de pe site-ul SolaScriptura.ro

    Din aceeași categorie

    Gândul de dimineață – 02.01.2017 – solascriptura.ro

     „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său, dar Israel nu Mă cunoaşte,...

    O călătorie de neuitat

    În urmă cu 16 ani erai un student evanghelist şi ai venit la mine, iar eu am cumpărat Tragedia Veacurilor şi Viaţa lui Iisus. Acele cărţi m-au condus la Isus şi la adevărurile din Biblie. Acum, împreună cu copiii şi nepoţii mei, suntem membri ai Bisericii Adventiste. Am călătorit de departe să vin astăzi aici şi să vă spun povestea mea. Vă mulţumesc din inimă!

    Succesul este al tuturor

    Indiferent de situaţiile şi provocările prin care ne trece viaţa, ochii noştri să fie aţintiţi spre Dumnezeu. Pentru anul care vă stă în faţă, vă propun să faceţi tot ce vă stă în putinţă pentru a deveni oameni de succes, la fel ca Avram Hershka, care nu s-a dat bătut, ci a dat tot ce a avut mai bun până a ajuns un om renumit în întreaga lume.

    Noi perspective

    Cu paşi şovăielnici, încerc să trec peste pragul anului, luându-mi cu mine în imaginaţie familia, pe cei apropiaţi sufletului meu, cei care m-au ajutat şi s-au rugat pentru mine... Pe lângă ei, îmi iau toiagul lui Dumnezeu - experienţele personale pe care le-am făcut cu El, ce mă încurajează.

    Publicate astăzi

    Despre numai zece oameni

    La o relație de adevărată prietenie cu Dumnezeu nu se ajunge din întâmplare, sau ferindu-ne cu groază de mânia Lui, ori făcând din obligație lucruri. Prietenia este un exercițiu al cunoașterii; este nevoie să citim despre El, să-L căutăm în natură și să simțim în rugăciune apropierea Lui.

    Legătura

    Cred cu tărie că trebuie să rămânem legate de Dumnezeu și unele de altele. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest devoțional care ne ajută să fim sincere unele cu altele și să creăm o legătură între noi!

    Rugăciunea pentru duşmani

    Dacă ai şi tu pe cineva care ţi-a greşit, îţi propunem astăzi să te rogi pentru acea persoană. Imaginează-ţi că este foarte serios mustrată de conştiinţă, dar îi lipseşte curajul să-ţi ceară iertare. Roagă-te, iubeşte şi binecuvântează! Nu pierde ocazia de a-i face bine!

    Să nu îi pierdem!

    Doamne, dă-ne disponibilitatea să îi înțelegem pe tineri și înțelepciunea și priceperea de a le oferi programe publice încântătoare la biserică! Provocare: Ia-ți timp să vorbești cu un tânăr despre lucrurile care îi plac sau nu în cadrul programelor oferite de biserica ta! Și, atât cât ține de tine, fă din ea un loc în care tinerii să vină cu drag!

    Az igazak elváltozása

    „Mert maga az Úr riadóval, arkangyal szózatával és isteni harsonával leszáll az égből: és feltámadnak...