Articolul precedentMinunea de o oră
    Articolul următorMiracole în viaţa altora

    Gândul de dimineață – 05.10.2016 – solascriptura.ro

     „Cine sapă groapa altuia cade el în ea şi piatra se întoarce peste cel ce o prăvăleşte.” – Proverbe 26:27
    Clistene este cel care a inaugurat în Atena antică sistemul de autoapărare a instituţiilor democratice care se cheamă ostracism. Orice membru al Adunării populare putea să scrie pe o bucată de ardezie numele cetăţeanului care reprezenta, după părerea sa, o ameninţare pentru stat. Dacă acest denunţ anonim avea girul a 3.000 de cetăţeni, atunci cel numit urma să fie trimis în surghiun pentru 10 ani, fără să mai aibă loc niciun proces care să-i dovedească vina.

    Era un procedeu nedrept şi deosebit de periculos, pentru că se preta la tot felul de abuzuri. Însă atenienii l-au practicat cu moderaţie, deşi nu întotdeauna în mod pertinent; dar, în cei aproape 100 de ani cât s-a practicat, a fost aplicat doar de 10 ori. Şi oamenii aceştia şi-au dovedit şi superioritatea inteligenţei lor, atunci când însuşi cel care inventase pedeapsa i-a căzut singur victimă.

    Într-o zi, când preşedintele Adunării pusese celor prezenţi obişnuita întrebare: „Există printre voi cineva pe care îl socotiţi o primejdie pentru stat? Şi, dacă există, cine este acela?”, multe glasuri au strigat: „Clistene!” Denunţul a întrunit cele 3.000 de sufragii cerute de lege, aşa că inventatorul ostracismului a fost el însuşi ostracizat de poporul căruia îi dăduse libertatea.

    Istoria grecilor – Indro Montanelli

    articol preluat de pe Gândul de dimineață – 05.10.2016 – solascriptura.ro

    Gândul de dimineață - 05.10.2016 - solascriptura.ro - 2016. Era un procedeu nedrept şi deosebit de periculos, pentru că se preta la tot felul de abuzuri. Însă atenienii l-au practicat cu moderaţie, deşi nu întotdeauna în mod pertinent; dar, în cei aproape 100 de ani cât s-a practicat, a fost aplicat doar de 10 ori. Şi oamenii aceştia şi-au dovedit şi superioritatea inteligenţei lor, atunci când însuşi cel care inventase pedeapsa i-a căzut singur victimă.
    Sola Scripturahttp://solascriptura.ro
    Gânduri preluate de pe site-ul SolaScriptura.ro

    Din aceeași categorie

    Gândul de dimineață – 02.01.2017 – solascriptura.ro

     „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său, dar Israel nu Mă cunoaşte,...

    O călătorie de neuitat

    În urmă cu 16 ani erai un student evanghelist şi ai venit la mine, iar eu am cumpărat Tragedia Veacurilor şi Viaţa lui Iisus. Acele cărţi m-au condus la Isus şi la adevărurile din Biblie. Acum, împreună cu copiii şi nepoţii mei, suntem membri ai Bisericii Adventiste. Am călătorit de departe să vin astăzi aici şi să vă spun povestea mea. Vă mulţumesc din inimă!

    Succesul este al tuturor

    Indiferent de situaţiile şi provocările prin care ne trece viaţa, ochii noştri să fie aţintiţi spre Dumnezeu. Pentru anul care vă stă în faţă, vă propun să faceţi tot ce vă stă în putinţă pentru a deveni oameni de succes, la fel ca Avram Hershka, care nu s-a dat bătut, ci a dat tot ce a avut mai bun până a ajuns un om renumit în întreaga lume.

    Noi perspective

    Cu paşi şovăielnici, încerc să trec peste pragul anului, luându-mi cu mine în imaginaţie familia, pe cei apropiaţi sufletului meu, cei care m-au ajutat şi s-au rugat pentru mine... Pe lângă ei, îmi iau toiagul lui Dumnezeu - experienţele personale pe care le-am făcut cu El, ce mă încurajează.

    Publicate astăzi

    Sămânța pe cale – partea 2

    Dragostea L-a determinat să Se arunce în mijlocul păcatului meu și să moară, ca eu să trăiesc! Te iubesc, Isuse!

    Adevărul

    Cu cât este noaptea mai întunecoasă, cu atât este mai strălucitoare şi clară lumina adevărului. Cel care a promis că ne ajută să rezistăm la fiecare ispită ne-a promis şi că adevărul va fi scutul nostru.

    Te rog, salvează-mă!

    Doamne, Îți mulțumesc pentru binecuvântările pe care mi le-ai oferit prin copiii mei! Te rog, ajută-mă să fac tot posibilul să îi îndrum prin exemplu și învățătură spre mântuire! PROVOCARE: Caută să descoperi astăzi „bombele” cu care se joacă copiii tăi sau cei din jurul tău și fă tot ce poți ca să îi salvezi!

    Mások megmentéséért élni

    „Mondta pedig mindenkinek: Ha valaki énutánam akar jönni, tagadja meg magát, vegye fel a keresztjét...

    Frații mei

    Căci Ezra își pusese inima să adîncească și să împlinească Legea Domnului, și să învețe...