Articolul precedentRaina a găsit pacea lui Dumnezeu
    Articolul următorChemarea harului

    Gândul de dimineață – 13.10.2016 – solascriptura.ro

    „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” – Filipeni 4:13
    Bowen Toomey a venit pe lume fără mâini şi fără picioare, însă acest lucru nu l-a împiedicat să se bucure de activitățile unei vieți normale, la fel ca toţi ceilalți copii de vârsta lui. În ciuda dizabilităților, la numai 5 ani, Bowen sare pe trambulină, urcă scările singur, merge cu drag la grădiniță, citeşte la nivel de clasa întâi, ştie să numere şi să scrie. Însă cel mai mult îi place să înoate şi să facă scufundări în piscină.

    Viața lui Bowen nu a fost întotdeauna la fel de fericită şi chiar şi în prezent este încărcată de provocări pe care le înfruntă zi de zi cu perseverență. Micuțul a stat o vreme la un orfelinat, unde a fost bine îngrijit, dar nu a beneficiat de toată atenția de care avea nevoie din partea personalului. Greutățile au continuat şi după ce Bowen a fost adoptat de familia Toomey. „Avea 18 luni, dar nu putea să facă nimic. Nu se putea rostogoli. Nu putea vorbi. Nu putea nici să mestece mâncarea din cauza faptului că a fost neglijat la orfelinat”, susține Devon.

    La scurt timp însă, Bowen a început să îi surprindă pe cei din jur prin perseverența lui. Peste numai două luni, micuțul a început să facă progrese – a reuşit să se rostogolească ori să stea aşezat şi mai târziu să se mişte singur. În aproape un an de zile a învățat să mestece mâncarea. Acum foloseşte proteze ajutătoare sau un scaun cu rotile motorizat pentru a se deplasa şi mănâncă singur, folosind o bandă specială pentru a apuca lingura.

    „Este pur şi simplu o sursă de inspirație să vezi prin ce trece în mod regulat, lucruri care i-ar pune pe mulți în dificultate, dar nu şi pe Bowen. El trăieşte ziua, răzbeşte, este fericit, încearcă orice şi nu lasă nimic să îl oprească”, susține Devon.

    Semnele Timpului

    articol preluat de pe Gândul de dimineață – 13.10.2016 – solascriptura.ro

    Gândul de dimineață - 13.10.2016 - solascriptura.ro - 2016. Viața lui Bowen nu a fost întotdeauna la fel de fericită şi chiar şi în prezent este încărcată de provocări pe care le înfruntă zi de zi cu perseverență. Micuțul a stat o vreme la un orfelinat, unde a fost bine îngrijit, dar nu a beneficiat de toată atenția de care avea nevoie din partea personalului. Greutățile au continuat şi după ce Bowen a fost adoptat de familia Toomey. „Avea 18 luni, dar nu putea să facă nimic. Nu se putea rostogoli. Nu putea vorbi. Nu putea nici să mestece mâncarea din cauza faptului că a fost neglijat la orfelinat”, susține Devon.
    Sola Scripturahttp://solascriptura.ro
    Gânduri preluate de pe site-ul SolaScriptura.ro

    Din aceeași categorie

    Gândul de dimineață – 02.01.2017 – solascriptura.ro

     „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său, dar Israel nu Mă cunoaşte,...

    O călătorie de neuitat

    În urmă cu 16 ani erai un student evanghelist şi ai venit la mine, iar eu am cumpărat Tragedia Veacurilor şi Viaţa lui Iisus. Acele cărţi m-au condus la Isus şi la adevărurile din Biblie. Acum, împreună cu copiii şi nepoţii mei, suntem membri ai Bisericii Adventiste. Am călătorit de departe să vin astăzi aici şi să vă spun povestea mea. Vă mulţumesc din inimă!

    Succesul este al tuturor

    Indiferent de situaţiile şi provocările prin care ne trece viaţa, ochii noştri să fie aţintiţi spre Dumnezeu. Pentru anul care vă stă în faţă, vă propun să faceţi tot ce vă stă în putinţă pentru a deveni oameni de succes, la fel ca Avram Hershka, care nu s-a dat bătut, ci a dat tot ce a avut mai bun până a ajuns un om renumit în întreaga lume.

    Noi perspective

    Cu paşi şovăielnici, încerc să trec peste pragul anului, luându-mi cu mine în imaginaţie familia, pe cei apropiaţi sufletului meu, cei care m-au ajutat şi s-au rugat pentru mine... Pe lângă ei, îmi iau toiagul lui Dumnezeu - experienţele personale pe care le-am făcut cu El, ce mă încurajează.

    Publicate astăzi

    Primii patru oameni din lume

    Resentimentele cresc în timp dacă nu suntem atenți și dacă nu păstrăm o legătură deplină cu Dumnezeu.

    În fiecare zi, un capitol

    Dumnezeu ne promite că nu ne va „lăsa” și nu ne va „părăsi”, indiferent de circumstanțe. Am simțit conducerea divină – am văzut o schimbare care conducea spre creștere spirituală.

    Dreptatea

    Toţi cei care „flămânzesc şi însetează după neprihănire” sunt numiţi „ferice”. Dumnezeu îi numeşte oameni fericiţi. Înţelegi acest lucru? Ei vor fi categoric săturaţi în virtutea dreptăţii divine.

    Paşte mieluşeii şi oiţele mele!

    Doamne, dă-ne înțelepciune să fim buni mentori și pune în inima noastră iubire față de copiii și tinerii bisericii Tale! PROVOCARE: Încearcă astăzi să înveți numele tuturor copiilor și tinerilor din biserica ta! Apoi, roagă-te pentru fiecare nume în parte!

    Jellem, amit a világ elismer

    "Legyetek feddhetetlenek és tiszták, Isten szeplőtlen gyermekei az elfordult és elvetemedett nemzetség közepette, akik közöttfényletek,...