„Vei fi întărită prin neprihănire. Izgoneşte neliniştea, căci n-ai nimic de temut, şi spaima, căci nu se va apropia de tine.” – Isaia 54:14
În anul 1654, Blaise Pascal a suferit un accident. În apropierea podului Neuilly, caii de la trăsura sa s-au speriat şi au pornit într-o goană nebună. Celebrul scriitor şi om de ştiinţă francez era să-şi piardă viaţa. De atunci şi până în clipa sfârşitului (1662) a fost fără încetare chinuit de spaima că în preajma lui se deschide o prăpastie care-l va înghiţi.
În medicină sunt cunoscute aceste forme de obsesii, care pot căpăta uneori un caracter anormal. Ele provoacă o anxietate foarte persistentă care în unele cazuri nu cedează nici atunci când dispare cauza declanşării ei. Pascal a fost cuprins de o asemenea nevroză, o stare de psihastenie şi, deşi gânditor cu o minte atât de clară, de lucidă, n-a izbutit totuşi, prin raţionament şi voinţă, să se vindece de această maladie.
Horia Dumitru Oprea
articol preluat de pe Gândul de dimineață – 18.10.2016 – solascriptura.ro
