Gândul de dimineață – 29.10.2016 – solascriptura.ro

 „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” – Luca 10:41,42
Vicepreşedintele unei companii ce presta servicii de telegrafie a plecat într-o călătorie. Ajungând într-un oraş dintr-o zonă periferică a ţării, a căutat un oficiu de telegraf, de unde dorea să trimită o telegramă la biroul central de acasă.

Afară era foarte frig şi se grăbea să ajungă la acel oficiu, unde aştepta să se încălzească în timp ce urma să transmită telegrama. Când a intrat în clădire a fost surprins să descopere că înăuntru era la fel de frig ca afară. Un tânăr lucra la telegraf, iar în sobă nu era niciun fel de foc.

Văzând cât este de frig înăuntrul oficiului, vicepreşedintele l-a întrebat: „Tinere, de ce nu aprinzi focul ca să fie cald în acest oficiu?” Surprins de critica care i-a fost adusă, tânărul s-a întors spre acel necunoscut şi i-a răspuns: „Ascultă domnule, după cum vezi sunt prea ocupat cu trimisul telegramelor; de aceea nu mai am timp să aprind focul!”

Auzindu-i răspunsul, omul i-a zis: „Eu sunt vicepreşedintele companiei la care eşti angajat şi doresc să trimiţi o telegramă la biroul central, urgent!”

Vicepreşedintele s-a aşezat la masă şi a scris: „Domnule preşedinte, concediaţi-l pe acest tânăr imediat!”

În acest timp, tânărul operator a părăsit oficiul şi după câteva minute a apărut cu un braţ mare de lemne. A început să le aşeze în sobă şi să le pregătească pentru a aprinde focul. În acele momente vicepreşedintele l-a întrebat: „Tinere, ai trimis telegrama?”

Auzindu-i noua întrebare, tânărul a răspuns: „Ascultă domnule, după cum vezi sunt prea ocupat cu aprinderea focului, de aceea nu mai am timp să trimit telegrama!”

articol preluat de pe Gândul de dimineață – 29.10.2016 – solascriptura.ro

Sola Scriptura
Sola Scripturahttp://solascriptura.ro
Gânduri preluate de pe site-ul SolaScriptura.ro

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video