Articolul precedentDumnezeu reîmprospătează
    Articolul următorUltima seară în Etiopia

    Gândul de dimineață – 04.12.2016 – solascriptura.ro

     „Cei sădiţi în Casa Domnului înverzesc în curţile Dumnezeului nostru. Ei aduc roade şi la bătrâneţe; sunt plini de suc şi verzi, ca să arate că Domnul este drept, El, Stânca mea, în care nu este nelegiuire.” – Psalmi 92:13-15
    Chiar dacă a împlinit în luna august 101 de ani, Felimina Rotundo, din Buffalo, statul New York, are de gând să meargă la muncă până când nu o să mai fie capabilă să se ţină pe picioare sau o să moară.

    Exemplul său a atras atenţia mai multor televiziuni americane, iar bătrâna a devenit un fel de celebritate locală. Aceasta a povestit că munceşte de la 7:00 dimineaţa la 18:00 seara timp de şase zile pe săptămână şi că nu ar renunţa la ceea ce face pentru nimic în lume.

    În ceea ce o priveşte, femeia este convinsă că secretul longevităţii sale stă tocmai în faptul că are o activitate. Mai mult, Rotundo spune, mai în glumă, mai în serios, că prea mulţi oameni ies mult prea devreme la pensie şi ajung să se plictisească de moarte pentru că nu mai fac nimic şi irosesc timpul. „Cred că este prea devreme să ieşi la pensie la 65 de ani. Dacă m-aş fi pensionat la 65 de ani, ce aş fi făcut până acum? O luam razna. Muncesc pentru că îmi place să fiu în preajma oamenilor”, a declarat femeia.

    Întrebată care ar fi vârsta potrivită pentru a ieşi la pensie, bătrâna a precizat că 75 de ani, dar şi atunci numai dacă intervine vreo problemă de sănătate. Femeia încă munceşte la curăţătoria de haine din Buffalo pe care o deţine, devenind un fel de mascotă a locului.

    Adevărul

    articol preluat de pe Gândul de dimineață – 04.12.2016 – solascriptura.ro

    Gândul de dimineață - 04.12.2016 - solascriptura.ro - 2016. Exemplul său a atras atenţia mai multor televiziuni americane, iar bătrâna a devenit un fel de celebritate locală. Aceasta a povestit că munceşte de la 7:00 dimineaţa la 18:00 seara timp de şase zile pe săptămână şi că nu ar renunţa la ceea ce face pentru nimic în lume.
    Sola Scripturahttp://solascriptura.ro
    Gânduri preluate de pe site-ul SolaScriptura.ro

    Din aceeași categorie

    Gândul de dimineață – 02.01.2017 – solascriptura.ro

     „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său, dar Israel nu Mă cunoaşte,...

    O călătorie de neuitat

    În urmă cu 16 ani erai un student evanghelist şi ai venit la mine, iar eu am cumpărat Tragedia Veacurilor şi Viaţa lui Iisus. Acele cărţi m-au condus la Isus şi la adevărurile din Biblie. Acum, împreună cu copiii şi nepoţii mei, suntem membri ai Bisericii Adventiste. Am călătorit de departe să vin astăzi aici şi să vă spun povestea mea. Vă mulţumesc din inimă!

    Succesul este al tuturor

    Indiferent de situaţiile şi provocările prin care ne trece viaţa, ochii noştri să fie aţintiţi spre Dumnezeu. Pentru anul care vă stă în faţă, vă propun să faceţi tot ce vă stă în putinţă pentru a deveni oameni de succes, la fel ca Avram Hershka, care nu s-a dat bătut, ci a dat tot ce a avut mai bun până a ajuns un om renumit în întreaga lume.

    Noi perspective

    Cu paşi şovăielnici, încerc să trec peste pragul anului, luându-mi cu mine în imaginaţie familia, pe cei apropiaţi sufletului meu, cei care m-au ajutat şi s-au rugat pentru mine... Pe lângă ei, îmi iau toiagul lui Dumnezeu - experienţele personale pe care le-am făcut cu El, ce mă încurajează.

    Publicate astăzi

    Ceaiul de la ora cinci

    Tu ai un cerc de câțiva apropiați cu care te poți întâlni din când în când pentru o conversație și o prăjitură sau o salată de fructe? Consideri cumva că o astfel de prietenie ar fi necreștinească sau inutilă? Să știi că nu doar prieteniile virtuale pot aduce satisfacții; cele de-adevăratelea, la o ceașcă de ceai și un fursec, sunt cu mult mai prețioase și mai satisfăcătoare.

    Energie pierdută

    La ce folosește o aparență măreață care, în final, este respinsă de Dumnezeu? Deci, în timp ce vă îmbrăcați în vederea obținerii succesului, amintiți-vă că persoana cea mai impresionantă este cea care asortează frumusețea exterioară cu cea interioară.

    În detenţie

    Comportamentul lui Iosif ne învață lecții exemplare: loialitate față de Dumnezeu, loialitate față de stăpân, autocontrol, integritate, amabilitate, credință, înțelepciune, curaj. Fie ca acestea să constituie mobilul rugăciunilor noastre ca Dumnezeu să ne dea trăsăturile de caracter necesare înfruntării provocărilor actuale!

    Agenți ai iertării

    Doamne, ajută-ne să îi iertăm cu adevărat pe cei care ne cauzează unele neajunsuri la biserică și nu numai! PROVOCARE: Cu prima ocazie când un copil sau tânăr va greși la biserică, raportează-te la el în spiritul iubirii iertătoare manifestate de Dumnezeu!

    Spiritizmus és forradalom

    „Szeresd az Urat, a te Istenedet teljes szívedből, teljes lelkedből, minden erődből és teljes elmédből;...