Articolul precedentO călătorie de neuitat
    Articolul următorLa mulţi ani!

    Gândul de dimineață – 02.01.2017 – solascriptura.ro

     „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său, dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu ia aminte la Mine.” – Isaia 1:3
    M-am uitat la tine când te-ai trezit de dimineaţă… Aşteptam să-Mi spui douătrei cuvinte, mulţumindu-Mi pentru cele ce ţi s-au întâmplat, cerându-Mi părerea pentru ce urma să realizezi azi. Speram să găseşti câteva clipe ca să-Mi spui: „Bună dimineaţa!”Am observat că erai mult prea preocupat să-ţi cauţi haine potrivite pentru a merge la serviciu. Pentru a vedea că-ţi sunt alături, am surprins pentru tine cerul cu culori şi cânt de păsărele. Păcat că nu ai observat nici atunci prezenţa Mea!

    Te-am privit plecând grăbit spre serviciu şi iar am aşteptat. Presupun că, fiind atât de ocupat, nu ai avut nici atunci timp să-Mi adresezi măcar două vorbe.

    Seara, când te întorceai de la muncă, ţi-am văzut oboseala şi am trimis o ploaie măruntă ca să-ţi alunge stresul. Am crezut că făcându-ţi această plăcere, îţi vei aminti de Mine… în schimb, supărat, M-ai înjurat. Doream atât de mult să-Mi vorbeşti! Oricum ziua încă nu se sfârşise…

    Ai pornit televizorul şi, în timp ce urmăreai programul preferat, am aşteptat. Ai cinat apoi cu ai tăi şi tot nu ţi-ai adus aminte de Mine. Văzându-te aşa de obosit, am înţeles tăcerea ta şi am stins splendoarea cerului ca să te poţi odihni, dar nu te-am lăsat în beznă… am lăsat veghetori pentru tine o mulţime de stele. Era aşa frumos… păcat că n-ai observat! Dar nu contează! Poate chiar nu ţi-ai dat seama că Eu sunt aici pentru TINE! Am mai multă răbdare decât îţi poţi imagina… Vreau să ţi-o arăt, pentru ca şi tu, la rândul tău, să o arăţi celor din jur. Te iubesc atât de mult încât te voi răbda!

    Acum eşti pe punctul de a te trezi din nou. Nu-Mi rămâne decât să te iubesc şi să sper că, poate azi, Îmi vei acorda câteva clipe din timpul pe care ţi l-am dăruit. Îţi doresc o zi bună şi minunată ca sufletul tău frumos!

    Al tău Tată, Dumnezeu

    articol preluat de pe Gândul de dimineață – 02.01.2017 – solascriptura.ro

    Gândul de dimineață - 02.01.2017 - solascriptura.ro - 2016. Te-am privit plecând grăbit spre serviciu şi iar am aşteptat. Presupun că, fiind atât de ocupat, nu ai avut nici atunci timp să-Mi adresezi măcar două vorbe.
    Sola Scripturahttp://solascriptura.ro
    Gânduri preluate de pe site-ul SolaScriptura.ro

    Din aceeași categorie

    O călătorie de neuitat

    În urmă cu 16 ani erai un student evanghelist şi ai venit la mine, iar eu am cumpărat Tragedia Veacurilor şi Viaţa lui Iisus. Acele cărţi m-au condus la Isus şi la adevărurile din Biblie. Acum, împreună cu copiii şi nepoţii mei, suntem membri ai Bisericii Adventiste. Am călătorit de departe să vin astăzi aici şi să vă spun povestea mea. Vă mulţumesc din inimă!

    Succesul este al tuturor

    Indiferent de situaţiile şi provocările prin care ne trece viaţa, ochii noştri să fie aţintiţi spre Dumnezeu. Pentru anul care vă stă în faţă, vă propun să faceţi tot ce vă stă în putinţă pentru a deveni oameni de succes, la fel ca Avram Hershka, care nu s-a dat bătut, ci a dat tot ce a avut mai bun până a ajuns un om renumit în întreaga lume.

    Noi perspective

    Cu paşi şovăielnici, încerc să trec peste pragul anului, luându-mi cu mine în imaginaţie familia, pe cei apropiaţi sufletului meu, cei care m-au ajutat şi s-au rugat pentru mine... Pe lângă ei, îmi iau toiagul lui Dumnezeu - experienţele personale pe care le-am făcut cu El, ce mă încurajează.

    Sfârșitul luptei

    Marea luptă s-a sfârşit. Păcatul şi păcătoşii nu mai există. Universul întreg este curat. O singură vibraţie de armonie şi bucurie pulsează prin vasta creaţie. De la atomul cel mai mic până la lumile cele mai mari, toate lucrurile, însufleţite şi neînsufleţite, în frumuseţea lor neumbrită şi cu bucurie desăvârşită, declară că Dumnezeu este iubire.

    Publicate astăzi

    Nici măcar jumătate

    Deși la prima vedere anturajul pe care îl alegem și locul în care alegem să trăim pot părea inofensive, ele pot deveni totuși periculoase. Poate că ne considerăm suficient de maturi ca să fim ispitiți de ceva dăunător. Însă realitatea este că, pe neobservate, ceea ce se întâmplă lângă noi ne influențează, mai ales dacă e vorba de ceva negativ. Nimic din ceea ce vedem sau auzim nu ne lasă indiferenți, chiar dacă nu acordăm prea multă atenție. A ne considera intangibili nu este o dovadă de înțelepciune și nici de tărie, ci mai degrabă trădează imaturitate și superficialitate. A ne teme de influențe rele nu e o slăbiciune, ci o dovadă de precauție și discernământ spiritual.

    Deschide-mi inima!

    Doamne, fie ca dragostea Ta necondiționată să crească în inima mea și să mă determine la acțiune!

    Rugăciunea şi mulţumirea

    Dacă treci prin dificultăţi, în mod deosebit din cauza insultelor, a urii, a invidiei, a resentimentelor sau asprimii în relaţiile cu ceilalţi, citeşte, reciteşte, memorează şi roagă-te. Copiază acest text pe ceva şi poartă-l la tine pentru a-l folosi când eşti ispitit. Mai presus de toate, roagă-te tot timpul, aşa cum te învaţă apostolul Pavel.

    O apă limpede

    Doamne, ajută-mă să port lumina Ta pentru semenii mei astăzi și în fiecare zi! PROVOCARE: Ia-ți timp să meditezi la viața ta așa cum este ea reflectată în cei din jurul tău!

    A hamis tudomány veszélyei

    „Timótheus, őrizd meg, ami rád van bízva, elfordulván a szentségtelen, üres beszédektől és a hamis...