2016

„Dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei ruga pentru pricepere; dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu.” -...

Noi, ca mesageri ai speranţei în Cel care va să vină, cu cât mai mult ar trebui să ne gândim şi să cercetăm dacă viaţa noastră este într-adevăr modelată de principiile în care credem pentru ca prin orice vorbă sau faptă sau cânt să dovedim că suntem fiii şi fiicele Celui Atotputernic?

Toţi aceia care, prin naşterea din nou, au intrat în familia cerească sunt în mod special fraţi ai Domnului. Iubirea lui Hristos îi leagă pe membrii familiei Sale şi, oriunde se manifestă această iubire, se descoperă şi înrudirea aceasta dumnezeiască. „Oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu” (1 Ioan 4:7).

Toţi putem face câte ceva pentru fericirea altuia. Ce-ar fi să începem de acum? Dacă nu poţi fi un pin în vârful dealului, fii cel mai bun tufiş de pe marginea pârâului. Dacă nu poţi fi drum, fii atunci o potecă..., dacă nu poţi fi soare, fii o steluţă. Nu prin mărime vei câştiga sau vei da greş.

Oamenii de pretutindeni au o înţelegere greşită a caracterului lui Dumnezeu din cauza înşelăciunilor lui Satana. Noi trebuie să ne rugăm ca să putem arăta adevăratul caracter al lui Dumnezeu unei lumi pierdute şi care suferă.

„Cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei, unde este hrănită o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui.”Apocalipsa 12:14 S-a născut în satul...

Atunci mi-au aruncat portofelul şi mi-au spus să nu mă mai întorc niciodată pe acolo. Mai târziu am aflat că am fost interogat de cel mai căutat grup din zonă - inamicul public numărul unu. Mulţi au fost de acord că a fost o minune că am plecat de acolo în viaţă.

Era o noapte de toamnă. Ploua întruna mărunt, bătea un vânt iute şi rece, iar pe cer erau nori grei, din care săgetau ace de gheaţă. Strada pe care mă aflam era pustie: eram doar eu, cele două fiice ale mele, care erau micuţe, şi întunericul nopţii, în care nu se putea zări niciun om.

Dumnezeu nu te va lăsa niciodată singur. Nu există eşec adevărat decât atunci când renunţi la luptă. Există totuşi căderi temporare care pot fi considerate provocări sau ocazii de avânt pentru o nouă reuşită alături de Hristos.

Cei care vor trăi pe pământ când lucrarea de mijlocire a lui Hristos va înceta în sanctuarul de sus vor fi nevoiţi să stea fără Mijlocitor în faţa unui Dumnezeu sfânt. Hainele lor trebuie să fie fără pată, caracterul lor trebuie să fie spălat de păcat prin sângele Mântuitorului. Ei trebuie să iasă câştigători în lupta cu răul, prin harul lui Dumnezeu şi prin eforturile lor perseverente.