2016

Gândul de dimineață – 02.10.2016 – solascriptura.ro

 „Dacă aveţi de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! N-aveţi nicio teamă de ei şi nu vă tulburaţi!” - 1 Petru 3:14 După ce vasul U.S.S. Pueblo a fost capturat de nord-coreeni, cei 82 de membri ai echipajului care au...

O nouă biserică ia fiinţă

Unele dintre activităţile în care se implică evangheliştii cu literatură au ca rezultat înfiinţarea unor congregaţii noi. La Nhlaba, biserica de 22 de membri este rezultatul lucrării de evanghelizare prin literatură.

Singura protecție a familiei

Dacă părinţii ar putea fi ajutaţi să vadă rezultatele acţiunii lor şi dacă ar putea vedea că, prin exemplul şi prin învăţătura lor, perpetuează şi amplifică fie puterea păcatului, fie puterea neprihănirii, cu siguranţă că ar avea loc o schimbare. Mulţi ar rupe vraja tradiţiei şi a obiceiului.

Decădere şi speranţă

Nici n-am visat atâtea binecuvântări pe care nu le merit nici azi, cu atât mai puţin atunci. Dacă Dumnezeu ne ocroteşte şi atunci când suntem în mocirla păcatului, cu atât mai mult când vede lupta noastră de fiecare zi şi părerile de rău atunci când greşim.

Și tu poți să faci ceva!

Şi tu poţi contribui la bunăstarea omenirii, acesta fiind singurul lucru care îţi va aduce fericirea. Astăzi, caută-L pe Dumnezeu şi nu succesul efemer după care aleargă atât de mulţi oameni!

Gândul de dimineață – 01.10.2016 – solascriptura.ro

„Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe şiretenii.” - Eclesiastul 7:29 Un medic chinez nu-şi putea găsi de lucru în SUA, aşa că a deschis o clinică privată. La intrare a pus un afiş: „Tratamentul...

Micul păstor

Un preot a cumpărat cărţi şi reviste de la mine şi m-a felicitat pentru ce făceam. S-a oferit chiar să mă ajute cu taxa de şcolarizare. Astfel am putut să îmi plătesc taxele şcolare în şcolile adventiste şi să îmi continui studiile, obţinând diplome în teologie, psihologie şi studii de familie şi căsătorie.

Influențat de Dumnezeu

În urma inventării pixului, oamenii pot să scrie, lăsând anumite urme pe hârtie care nu mai pot fi corectate ulterior în cazul unor greşeli. În viaţă, fiecare dintre noi lasă nişte urme. Ai grijă în ce direcţie duc urmele tale! Poţi subscrie şi tu afirmaţiei apostolului Pavel?

Să nu obosim în facerea binelui

Dacă întâlneşti astăzi pe cineva în nevoie, ajută acea persoană, căci la vremea potrivită vom culege roadele muncii noastre. Şi în ziua aceea, Domnul ne va spune: „Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre cei mai neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut”.

Influența lui Isus în familie

Domnul vrea ca voi şi membrii familiilor voastre să fiţi creştini în sensul deplin al cuvântului şi să daţi mărturie prin caracterele voastre despre puterea sfinţitoare a adevărului. Dacă v-aţi forma astfel de caractere, faptele voastre ar trece testul judecăţii.