2016

Gândul de dimineață – 27.08.2016 – solascriptura.ro

„Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.” - Apocalipsa 2:10 Într-o familie din comuna Cumpăna, situată chiar lângă Constanţa, eroismul s-a transmis din tată în fiu. A început de la bunicul Filip, care a luptat în Primul...

Fraţi militari (2)

Am fost condamnat o dată, ne-a spus ofiţerul naval în timp ce stăteam în uşă, dar nu pentru furt. Am fost condamnat pentru abuz de putere. Am făcut închisoare, dar am fost eliberat. Acum sunt liber de un an, dar poliţia nu mă lasă în pace. Chiar de dimineaţă au venit cu un mandat de percheziţie. Uite, au răscolit totul!

Zi de zi

Viaţa de cămin s-a destrămat la un anumit moment, pentru că el a ales să asculte de mama lui şi să revină acasă. La început, am zis că e mai bine să fiu singură. Dar după câteva luni, mi-am dat seama că el nu mai venea la biserică. M-am gândit: Putem să ne pierdem mântuirea dacă între noi s-a rupt o relaţie de căsătorie?

Marele Profesor

Când contemplăm lucrurile măreţe din Cuvântul lui Dumnezeu, privim într-o fântână care se lărgeşte şi se adânceşte sub privirile noastre. Lărgimea și adâncimea Scripturii depăşesc cunoştinţele noastre. În timp ce privim, orizontul ni se lărgeşte. Înaintea noastră se întinde o mare nesfârşită, neţărmurită.

Adu cerul mai aproape

Copii fiind, am fost fascinaţi de capacitatea lupei de a mări obiectele. Utilizarea lentilelor i-a fascinat şi pe adulţi, primele consemnări despre acestea datând din secolul al VIII-lea î.Hr. Progresul opticii a condus la utilizarea lentilelor pentru ochelari, microscop şi telescop.

Gândul de dimineață – 26.08.2016 – solascriptura.ro

 „«Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el?» zice Cel Sfânt.” - Isaia 40:25 O echipă de specialişti IT, susţinută de Microsoft, a realizat o pictură 3D în stilul maestrului picturii olandeze Rembrandt. La realizarea lucrării au...

Fraţi militari (1)

Eram ofiţer în Forţele Navale, dar în timpul liber mergeam din uşă în uşă pentru a vinde cărţi religioase. Aveam cu mine o hartă a oraşului şi am străbătut stradă după stradă, vizitând fiecare casă şi fiecare apartament. Majoritatea oamenilor au fost bucuroşi să discute cu mine, dar au fost şi persoane care au reacţionat negativ.

Nori şi soare

Mintea mea era plină de frământări. Mai erau două săptămâni până la nunta fiului meu. Ajungând la biserică, m-am aşezat mai în spate, cufundată în gândurile mele. O tânără, aşezată pe un rând mai în faţă, mi-a făcut semn să merg lângă ea, mi-a pus Biblia deschisă pe braţe şi cu degetul ei mi-a arătat un verset:

O influență înălțătoare

Dacă toţi ar studia Biblia, am vedea un popor mai dezvoltat, capabil de o gândire mai profundă şi care să dea dovadă de un grad mai mare de inteligenţă decât, dacă ar depune cele mai serioase eforturi doar în studiul ştiinţelor şi istoriilor lumii.

Fără (pre)judecăți!

Există un obicei destul de răspândit în lumea noastră, de a judeca oamenii după bârfele şi veştile care circulă în jurul nostru. De cele mai multe ori nici măcar nu ne întrebăm care sunt interesele din spatele defăimărilor respective.