„Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui.” – Proverbe 16:7
În timpul Primului Război Mondial, în seara de ajun a Crăciunului din anul 1914, a avut loc o întâmplare deosebită. Pe frontul de Vest Francez, de la Canalul Englez până la Alpii Elveţieni, era linişte. Războiul începuse de numai 5 luni de zile şi aproape 800.000 de oameni fuseseră răniţi sau omorâţi. Însă, în seara de ajun s-a întâmplat ceva unic în istoria războaielor omenirii: soldaţii britanici au început să cânte colinde în tranşeele lor; de cealaltă parte, nemţii au răspuns în acelaşi fel. Nu după mult timp, din cele două tranşee se auzeau aceleaşi colinde.
În ziua de Crăciun, soldaţi neînarmaţi din ambele tabere, aflaţi pe un teren al nimănui, s-au unit cântând colinde şi purtând o conversaţie liberă. Mai mult, şi-au făcut mici daruri, petrecând întreaga zi în linişte. Această neobişnuită pauză de pace, s-a întins pe mai multe mile de-a lungul liniei frontului. Într-un anume loc, britanicii au jucat fotbal cu soldaţii nemţi, care au învins cu 3-2.
În alte zone ale frontului, această atitudine a continuat şi în ziua următoare când niciuna dintre părţi nu îndrăznea să tragă primul foc. În cele din urmă, atunci când au venit trupe proaspete, iar comandanţii cu grade mai mari din ambele tabere au ordonat atacul, bătălia şi-a reluat cursul.
articol preluat de pe Gândul de dimineață – 07.01.2017 – solascriptura.ro
