2017
Roagă-te chiar când nu simți nevoia să te rogi
Există putere în rugăciune. Numai prin rugăciune şi prin comuniune cu Dumnezeu vom putea să căpătăm putere pentru a birui uneltirile Satanei. Cu cât vom înţelege mai bine importanţa rugăciunii, cu atât ne vom ruga mai mult.
Diferenţa este în Isus
Când vei înţelege că tot ceea ce ai îi datorezi lui Isus Hristos, vei face din viaţa ta o viaţă demnă de a fi trăită.#ÎidatoreztotulLui #viaţameaaparţineluiIsus
Sunt recunoscătoare pentru picioarele mele
Uneori nu ne dăm seama cât de recunoscători trebuie să fim, până nu ne întâlnim cu cineva care are mai puţin! Dumnezeu este atât de bun! Ce dar special ţi-a dat ţie? Mulţumeşte-i astăzi pentru acest dar.
O, ce zi va fi aceea!
Curând, Domnul va veni şi ne va lua într-un loc mai glorios. Să ne păstrăm ochiul vigilent, urechile deschise, aşteptând cu speranţă revenirea Sa!
O viaţă de sacrificiu?
Sacrificiile noastre, oricât de mari ni s-ar părea, nu vor putea egala niciodată sacrificiul pe care Isus l-a făcut pentru noi toţi.#slujire #devotament
Stăruința în rugăciune
Dumnezeu este mai binevoitor în a ne da daruri bune decât suntem noi cu copiii noştri. El arată către judecătorul nedrept şi ne spune că dacă chiar şi acel om a putut fi câştigat prin persistenţă, cu cât mai mult va avea Dumnezeu bunăvoinţă faţă de noi.
Fii fericit şi trăieşte
Pavel spune: „M-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni, m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă” (Filipeni 4:11-12). Poţi spune acelaşi lucru?
Crezând că El este
Moise nu înţelegea planul lui Dumnezeu, dar el încă credea în Dumnezeu, şi a continuat să comunice cu El, spunându-I ce simţea. Credinţa sa s-a manifestat nu prin cuvinte pioase, ci prin a continua să vină înaintea lui Dumnezeu, neţinând seamă de răspunsurile pe care le primise până atunci.
Dumnezeu să te binecuvânteze
Un simplu „Dumnezeu să te binecuvânteze”, ieşit de pe buzele tale sau scris de mâna ta, va fi suficient pentru a umple de speranţă un suflet îngrijorat. Tu eşti un agent al binecuvântărilor Dumnezeului atotputernic.#Dumnezeusătebinecuvânteze #speranţăşicuraj
Grădina uscată
Dragă Tată ceresc, îţi încredinţez Ţie îngrijorările mele, ştiind că Tu îmi porţi de grijă, aducându-mi aminte că, aşa cum Tu ai grijă de mine, şi eu trebuie să am grijă de alţii.