2017

Darul și dătătorul

Vechile noastre instincte ar fi fost de acord ca Dumnezeu să permită înapoierea leprei la cei nouă ticăloşi nerecunoscători, în timp ce se grăbeau pe stradă atât de preocupaţi de dar, încât uitaseră pe Dătător. Dar aceasta ar fi omis punctul central al lui Isus. Deşi iertarea este oferită tuturor, doar cei care ÎI iubesc pe Cel care i-a iertat intră în viaţă.

Polimatie

Şi tu posezi un talent excepţional. Dacă îl foloseşti într-un mod potrivit, vei ajunge să fii expert în mai multe materii. Nu trebuie decât să pui în practică talentul dat de Isus. Nu îngropa în pământ darul care este în tine. Exersează, lucrează, perfecţionează-l. #polimatie #foloseşte-ţitalentele

Cum de am putut uita?

În întuneric, am rostit în şoaptă o rugăciune şi o voce blândă şi liniştită mi-a reamintit că El este acolo cu mine. Doar după aceea am reuşit să adorm, încurajată că Domnul meu Isus este chiar acolo, alături de mine.

Dumnezeu îndreptățește pe vameși

Fiecare din noi trebuie să recunoaştem din nou în fiecare dimineaţă că suntem păcătoşi şi că avem nevoie de harul lui Dumnezeu. Să ne plecăm şi noi în umilinţă împreună cu vameşul astăzi, pentru a primi harul lui Dumnezeu, care ne îndreptăţeşte pentru a avea pace cu Dumnezeu.

Puterea rugăciunii în dependență

Când eşti ispitit şi obosit, prinde-te de această imagine pe care Ellen White o descrie: „Dumnezeu Se apleacă de pe tronul Său pentru a asculta strigătele celor apăsaţi. La fiecare rugăciune sinceră, El răspunde: Iată-Mă!”.

Duhul Sfânt, călăuza noastră

Când auzi pe cineva vorbind în primul rând despre Duhul Sfânt şi lucrările Sale supranaturale, şi prea puţin despre Isus, putem suspecta, bazaţi pe Cuvântul lui Dumnezeu, că acea persoană nu este condusă de un spirit bun.

Minunea mea de Ziua Recunoştinţei

Am avut o mulţime de lucruri pentru care să Îi mulţumesc lui Dumnezeu, întrucât El m-a binecuvântat cu minunea mea de Ziua Recunoştinţei.

„Black Friday”

În această „vinere neagră”, Domnul a luat asupra umerilor Săi greutatea întregii tale vinovăţii, s-a încărcat cu toate păcatele tale, pentru ca astăzi să poţi să te bucuri de viaţa veşnică. Ce dragoste măreaţă! #Isusmântuieşte

Trăsături ale unei familii puternice și sănătoase

Familiile fericite se distrează împreună, se joacă împreună, râd împreună. Posedarea unui simţ al umorului în momente de necaz difuzează tensiunea şi are un efect calmant imediat.

Mulţumesc!

Hristos a venit în această lume şi a murit ca să ne salveze din păcate. Să nu uităm niciodată să îi mulţumim constant pentru marele Său sacrificiu pentru noi. Aşa că spun: „Îţi mulţumesc, Doamne Isuse!”