2017

Părți ale întregului

Fie ca fiecare dintre noi să căutăm conducerea lui Dumnezeu, pentru ca El să ne poată potrivi în corpul Său acolo unde dorește să fim. Fie ca noi să-I servim cu bucurie, iar bucuria să ne umple în timp ce El ne folosește ca să facem doar ceea ce El are nevoie pentru biserica Sa.

Să facem cunoştinţă cu Hawking

Hawking ne-a învăţat că Dumnezeu continuă să facă minuni şi că noi nu trebuie să punem armele jos niciodată.#nuabandona

Nu te îngrijora de nimic!

În viaţa aceasta, s-ar putea să nu aflăm sau să nu înţelegem niciodată de ce a trebuit să trecem prin anumite încercări şi tragedii, dar în cer vom înţelege şi Îl vom lăuda pe Dumnezeu pentru că ne-a făcut să trecem prin acele drame şi greutăţi.

De ce să merg la biserică

Nici un mădular al trupului nu poate trăi pentru mult timp despărţit de trup. Unirea cu trupul este esenţială pentru viaţă, pentru creştere, şi pentru a da roade.

Cât de sănătos este sistemul tău inhibitor

Pentru propriul tău bine, Isus poate că vrea să vinzi tot ce ai, sau poate să-ți ceară să spui nu la o a doua porție la o masă sau la mâncatul între mese. Sau poate să nu îți dea voie să mănânci o mâncare ispititoare, care nu e chiar așa de sănătoasă. Secretul unei bune sănătăți mintale și al vieții veșnice este un sistem inhibitor sănătos.

Năluca lui Fulton

Dacă ei au putut, şi tu poţi. Întrebarea la care trebuie să răspunzi este următoarea: eşti dispus astăzi să îţi pui în aplicare, în practică, „năluca” ta?#urmează-ţivisul #obiective

Iertare şi refacere

Încet-încet, Dumnezeu m-a adus în punctul de vindecare şi refacere, umplându-mă cu bucurie. Acolo unde înainte fusese doar durere intensă, Dumnezeu mi-a umplut inima cu cântece de laudă pentru El. Iubirea Lui a refăcut prietenia pe care o crezusem pierdută.

Leii de pe străzi

Pentru a fi în stare să dai piept cu leii din stradă, aş vrea să-ţi reamintesc că pentru acei care nu sunt siguri din punct de vedere spiritual, secretul constă în a veni la Isus. Când Îl vom cunoaşte pe Isus ca prieten al nostru, şi ne vom da seama de acceptarea Sa plină de iubire, nouă nu ne va mai fi teamă de acel leu.

Luându-te la întrecere cu caii

Exercițiul nostru spiritual, de participare la serviciile divine, plătirea zecimii și acela de a fi vegetarieni, ne poate ajuta să fim creștini respectabili. Dar singure, acestea nu sunt suficiente, ca să ne pregătească pentru activități spirituale mai provocatoare și mai complexe.

Pescari de oameni

Pentru a fi pescar de suflete ai nevoie de credinţă. Dacă noi ne vom uni cu Hristos şi vom urma instrucţiunile Sale, atunci vom putea fi împuterniciţi ca pescari de oameni.