2017
Evită „EFOS”
Izolarea de alte fiinţe omeneşti, pentru orice motiv, ne slăbeşte social şi spiritual. Dumnezeu ne-a făcut ca să fim interdependenţi unii de alţii. Când devenim deosebit de obosiţi, cu somn şi odihnă insuficientă, nu mai putem gândi clar. Emoţiile noastre devin mai puţin stabile.
Isus n-a fost părăsit
Viaţa lui Isus a fost o viaţă trăită ca rezultat al unei legături de credinţă cu Tatăl. El a devenit un puternic exemplu despre faptul că acelaşi lucru este posibil şi pentru noi. Nici măcar minunile Lui n-au fost înfăptuite prin puterea Lui dumnezeiască. Ele au fost realizate prin credinţă şi rugăciune.
Nu renunţa!
Noi nu trebuie să renunţăm să Îl lăsăm pe Dumnezeu să Îşi încheie lucrarea de a face din noi persoane mai bune. Soluţia la eşecurile noastre spirituale nu este de a ne depărta de El, ci mai degrabă de a ne apropia şi mai mult de El.
#fiiperseverent #cinepersevereazăcâştigă
Mediul şi sănătatea
Creştinii, mai mult decât toţi ceilalţi oameni, ar trebui să nu fie distrugători. Ar trebui să tratăm natura cu un deosebit respect. Ce pot să faci pentru a ajuta la păstrarea resurselor naţionale, pe care Dumnezeu le-a creat pentru folosire şi administrare?
Problema cu faptele rele
Fray Luis nu a fost pisică, pentru că el a ştiut să ierte şi să uite. Noi ce vom fi? Roagă-te la Dumnezeu ca să nu fim asemenea pisicilor!
#iartăşiuită #iertare
Mai presus de ceruri
În fiecare zi îmi doresc să cânt şi să laud numele lui Isus! Dar cea mai mare dorinţă a mea este să închei călătoria spre casa veşnică, unde voi avea privilegiul să cânt nemijlocit laude la adresa numelui Său şi să fiu înconjurată de poporul lui Dumnezeu din fiecare colţ al lumii. Ce zi glorioasă va fi aceea!
Isus, al doilea Adam
Isus n-a folosit niciodată avantajul pe care L-a avut de a se fi născut Dumnezeu. El Şi-a trăit viața aşa cum şi noi trebuie să ne-o trăim, depinzind de Tatăl Său şi de legătura cu El.
Pe aripile laudei
Când eşti în aşternut? Când eşti obosit, bolnav sau deprimat. Mergi în pat când îţi vine cel mai puţin să cânţi. Dar pe patul de suferinţă, fie ea fizică, spirituală sau mintală, este chiar momentul cel mai potrivit să cânţi şi să-I ceri lui Dumnezeu să te ridice pe aripile laudei.
Nici un avantaj față de noi
Isus a luat asupra Sa natura umană nu sub forma în care Adam a fost creat, ci şi cu slăbiciunile şi degenerarea care au fost aduse de păcat. El Şi-a trăit viaţa în aceleaşi condiţii în care trebuie s-o trăim şi noi, şi anume depinzând de puterea lui Dumnezeu. El n-a avut nici un avantaj faţă de noi.