2018

Suntem împăcați cu Dumnezeu prin moartea lui Hristos

Crucea este învestită cu o putere pe care limba n-o poate exprima. Sacrificiul făcut de Hristos pentru neamul omenesc face de ruşine eforturile şi metodele noastre slabe de a ieşi în întâmpinarea oamenilor şi de a-i înnobila, de a-i ajuta pe bărbaţii şi pe femeile păcătoase să-L găsească pe Isus.

Neemia

Sufletul neglijent cade ca o pradă uşoară în ispită, dar în viaţa care are un scop nobil, un plan care absoarbe totul, răul nu găseşte sprijin. Credinţa aceluia care înaintează continuu nu slăbeşte, căci mai presus de orice, dincolo de orice, mai adâncă decât orice, el recunoaşte Dragostea infinită, care face ca toate lucrurile să îndeplinească planul Său cel bun.

Disciplinează cu blândețe!

În Galateni 5, Pavel a enumerat blândeţea printre roadele Duhului Sfânt. Ca urmare a faptului că ţi-ai cultivat roada blândeţii şi ai atins o inimă, pe chipul cui ai putea să aşezi un zâmbet astăzi?

Reconvertirea

Poate că şi tu ai încercat să îţi faci viaţa după placul tău, dar fără succes. Nu trebuie să mai aştepţi. Chiar acum poţi să îţi predai viaţa şi toate planurile tale lui Dumnezeu. Tatăl nostru ceresc este mai dispus să te îmbrăţişeze şi să te transforme într-un cetăţean al Împărăţiei Sale veşnice.

Suntem fii ai lui Dumnezeu prin sângele lui Hristos

Cât de grav trebuie să fie păcatul dacă niciun alt remediu în afară de moartea Fiului lui Dumnezeu nu-l putea salva pe om de consecinţele vinovăţiei sale? De ce a fost făcut acest lucru pentru om? Pentru că Dumnezeu l-a iubit şi nu a dorit să piară vreunul, ci toţi să vină la pocăinţă, să creadă în Isus ca Mântuitor personal şi să aibă viaţa veşnică.

Darius

Putem avea cele mai bune intenții, dar dacă nu suntem răstigniți împreună cu Domnul Hristos, ca să putem trăi prin credința în El, în puterea și harul Lui, nu în capacitățile și abilitățile noastre, nu putem ieși biruitori. Să slujim astăzi necurmat Domnului Hristos prin credință, cu dragoste și bucurie, indiferent de ceea ce ne va aduce această zi!

Invitație la ospățul ceresc

Dumnezeu este bun. O armată întreagă de oameni se roagă pentru mine. Provocările pe care mi le pune în faţă sănătatea nu sunt încurajatoare, dar Ii mulţumesc încontinuu lui Dumnezeu pentru binecuvântările pe care mi le oferă.

Turnul înclinat

Ideologiile omeneşti vin şi pleacă, asemenea valurilor oceanului. Doar „Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac”. Cei care îşi au rădăcina vieţii în temelia sigură a Cuvântului lui Dumnezeu vor străluci „ca stelele în veac şi în veci de veci”.

Suntem îndreptățiți prin sângele lui Hristos

Prin meritele sângelui Său, poţi birui orice vrăjmaş spiritual şi poţi remedia orice defect de caracter.

Infatuarea

Mult mai important decât a începe bine este să termini cu bine. Mândria şi infatuarea au un preţ prea mare! Istoria lui A. T. Jones ar fi putut avea un final destul de diferit dacă ar fi rămas smerit şi recunoscător pentru ce a făcut Domnul prin El!