2018

Înnoirea puterii

Nu trebuie să existe niciun fel de descurajare în slujba lui Dumnezeu. Credinţa noastră trebuie să suporte presiunea exercitată asupra ei. Dumnezeu poate şi vrea să reverse asupra slujitorilor Săi toată puterea de care au nevoie. El va împlini cu prisosinţă cele mai mari aşteptări ale acelora care îşi pun încrederea în El.

Călătorie spre necunoscut

Păsările nu pot rămâne o veşnicie în cuibul lor. Vine vremea când trebuie să zboare singure. Dacă deja ai plecat sau vei pleca în curând de la părinţi, să nu uiţi să păstrezi legătura cu cei care te iubesc şi cărora le pasă de tine. Legăturile familiare sunt sacre şi ar trebui păstrate cât se poate de bine.

Hulda

Chiar dacă jumătate din mesaj este de bine, Hulda nu încearcă să ascundă partea pe care regele nu ar fi vrut să o audă. Putea să îi spună doar că își va duce domnia în pace și nu va avea parte de nicio nenorocire, însă ea rămâne credincioasă Aceluia care o chemase să fie profet.

Rățuștele

Isus ne poate ajuta să depăşim aceste obstacole. El ne va da putere să ne depăşim slăbiciunea şi să ne învingem ispitele. Ca şi în cazul răţuştelor, cărarea poate fi lungă şi plină de pericole. Dar El merge întotdeauna înaintea noastră, alegând şi pregătind calea.

Dumnezeu este cu copiii Săi

Noi trebuie să ne îndeplinim lucrarea cu bucurie şi speranţă. În niciun caz nu trebuie să ne descurajăm. Să nu privim la părţile neplăcute ale experienţei noastre şi cuvintele să ne fie pline de voioşie. Noi ne putem înconjura cu o atmosferă însorită sau cu o atmosferă plină de întunecime. Să ne deprindem să vorbim despre curaj.

Ziua prieteniei

Dar pentru a aduce roade, prietenia şi bunătatea trebuie să fie intenţionate. Ni se spune că Hristos „S-a unit cu oamenii ca unul care le dorea binele. El Şi-a arătat simpatia faţă de ei, a îngrijit de nevoile lor şi le-a câştigat încrederea. Apoi le-a spus: «Urmaţi-Mă!»”

Hilchia

Marele preot Hilchia putea oricând să se plângă de „moştenirea grea” şi de „apostazia” înaintaşilor. Dar el nu a făcut aşa. Imediat ce, în mod providenţial, a găsit cartea Legii, a încredinţat-o celor ce puteau să o citească, să o interpreteze şi să o facă cunoscută mai departe. Nu a ezitat nicio clipă şi nu a ascuns nimic.

Să creștem în har la picioarele lui Isus

Mântuirea este un dar de la Dumnezeu. Nu este ceva ce câştigăm ca urmare a faptelor noastre bune. Important este însă cum permitem acestui har să lucreze prin noi. Tu şi cu mine trebuie să fim la picioarele lui Isus în fiecare clipă a vieţilor noastre. Este singurul mod în care putem creşte în har.

Metamorfoza

Lunea trecută am intrat în lumea fascinantă a fluturilor. Ei ne predau cel mai bine sloganul Carpe Diem. E sloganul care a inspirat generații întregi. Imediat după Revoluția din 1989 a început să se audă din ce în ce...

Curajoșii vor fi printre nestematele lui Dumnezeu

Atunci, şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta şi a ascultat şi o carte de aducere-aminte a fost scrisă înaintea Lui pentru cei ce se tem de Domnul şi cinstesc Numele Lui.