2019
Sacoul miraculos
Am purtat acel sacou mulţi ani şi niciodată nu l-am pus pe mine fără să îmi amintesc cum Dumnezeu a avut grijă de nevoia mea într-un mod atât de special!
Cum lucrează credința
În credința autentică, mântuitoare, există încredere în Dumnezeu prin încrederea în marele sacrificiu ispășitor făcut de Fiul lui Dumnezeu pe calvar. În Hristos, credincioșii îndreptățiți privesc spre unica lor speranță și spre izbăvitorul lor.
#PentruDomnul
Apoi le-a zis: “Duceți-vă în toată lumea, și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Marcu 16:15În zilele noastre, populațiile masai (Kenya și Tanzania) sunt cunoscute în întreaga lume prin aspect fizic, îmbrăcăminte și ritualuri. Bărbații și femeile masai, se împodobesc...
Tabita – excelența grijii sociale
Acţiunea de binefacere creştină are în sine sensuri de înălţare sufletească ce pot fi trăite numai în contextul marii conexiuni dintre Dumnezeu şi lume. Merită să trăieşti acest adevăr!
Cuvinte prețioase
O, Doamne, doresc să am o bucurie intensă de la Tine, aşa încât să fiu vocea cântecului pentru toţi cei pe care îi întâlnesc. S-ar putea să nu schimb lumea, dar nu mă îndoiesc de faptul că locul meu de muncă, biserica mea şi casa mea vor fi locuri mai fericite dacă gura mea va rosti cuvinte constructive şi înălţătoare.
Vrei să ai pace?
Dacă fericirea provine din alte surse decât din Fântâna divină, ea va fi la fel de schimbătoare ca circumstanțele care o generează; însă pacea Domnului Hristos este o pace constantă și de durată.
Cea mai mare provocare
Apoi le-a zis: “Duceți-vă în toată lumea, și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Marcu 16:15Mesaj: Fii o evanghelie vie!Cum ți se pare provocarea din textul de astăzi? Unii creștini, atunci când aud că trebuie să vestească Evanghelia, nu știu...
Anania – viziunea din viziune
Trebuie să te uiţi cu băgare de seamă la cei pentru care lucrezi, ca să poţi acţiona în conformitate cu nevoile şi aşteptările lor.
Două lecții vitale
Pentru ca sufletul să fie curățit și înnobilat și să corespundă pentru curțile cerești, sunt două lecții care trebuie învățate – sacrificiul de sine și stăpânirea de sine. Unii învață aceste lecții importante mai ușor decât alții, căci au deja exercițiul disciplinei pe care le-o face Domnul cu blândețe și dragoste.