Moise s-a întors la Domnul, şi a zis: „Doamne, pentruce ai făcut un astfel de rău poporului acestuia? Pentruce m-ai trimis? De când m-am dus la Faraon ca să-i vorbesc în Numele Tău, el face şi mai rău poporului acestuia; şi n-ai izbăvit pe poporul Tău” (Exodul 5:22-23)
Deseori citind Biblia îmi place să mă pun în locul personajului. Recitind însă capitolul cinci din cartea Exodului, nu am dorit să fiu în locul lui Moise. Trecuseră demult anii în care și-ar fi dorit să vorbească pentru Israel. Sincer, ar fi preferat mai mult tăcerea. Dar Dumnezeu l-a chemat, la convins și la trimis cu o misiune în Egipt. Misiune îndeplinită după primul verset al capitolului.
Nu cred că se așteptau însă la o asemenea atitudine din partea lui Faron, care nu doar că a refuzat să primească mesajul, a și îngreunat munca poporului. Iar poporul? Nu mai simțea deloc bucuria eliberării.
Ai fost vreodată în locul lui Moise? Să simți că plutești, că mergi pe drum cu Dumnezeu, să vezi toate ușile deschise în fața ta, ca totul să se dărâme brusc?
Ce faci? Îți mai vine să îți îndeplinești conștiincios datoria?
- Șase zile să lucrezi… memorând porunca a patra deseori se întâmplă să nu dăm o importanță și acestor cuvinte. Dar ele sunt strâns legate de porunca Sabatului. Pentru că Dumnezeu ne încurajează să ne îndeplinim conștiincios datoria și să ne facem „lucrul nostru”. Asta înseamnă fie la locul de muncă, fie la școală, sau oriunde suntem, să facem totul ca pentru Domnul. Nu putem să ascultăm de El doar în Sabat.
- În lume veți avea necazuri… nu toate merg conform planurilor. Nu toți îl cunosc pe Dumnezeu. Nu toți îți vor binele. Iar Dumnezeu care te-a chemat, convins, sau poate trimis, știa că vor apărea probleme și te-a avertizat. Pentru că orice s-ar întâmpla și oricât de lipsite de roz sunt zilele, să nu uiți că ce ai de făcut, trebuie făcut nu pentru cei din jur ci pentru Dumnezeu. Aceasta uneori, înseamnă să mergi un kilometru în plus, înseamnă să dai o haină pe lângă cămașă, sau poate să întorci și obrazul.
- Cel ce adevereşte aceste lucruri, zice… Când Dumnezeu te cheamă, îți este mereu alături. Greu de crezut uneori dar adevărat. Din fericire dialogul lui Moise cu Dumnezeu nu se încheie cu versetele de mai sus. Ci cu Dumnezeu care-i spune: „îndeplinește-ți conștiincios datoria, de restul mă ocup Eu. Izbăvirea e a Mea”. Cel ce adevereşte aceste lucruri, zice: „Da, Eu vin curând.”
Așa că… pentru Domnul!
Un Sabat plin de bucurie