În Tine, Dumnezeule, mă încred: să nu fiu dat de ruşine, ca să nu se bucure vrăjmaşii mei de mine! (Psalmii 25:2)
M-am îndrăgostit de lucrarea de colportaj în perioada în care eu şi soţul meu eram refugiaţi din Burundi şi trăiam în Tanzania. Soţul meu se alăturase acestei lucrări înaintea mea şi îi plăcea foarte mult. Ori de câte ori erau întâlniri pentru colportori, mă invita să merg cu el şi obişnuiam să stau undeva în spate, ascultând mărturiile oamenilor.
Soţul meu m-a încurajat să mă alătur şi eu. Totuşi nu eram sigură că aş fi fost în stare, nu ştiam cum puteam să duc cărţile acelea grele dintr-un loc în altul. De unde să am atâta putere? Oare aş şti ce să spun? Soţul meu mă încuraja spunându-mi că vânzarea cărţilor nu stă în sarcina omului, ci a lui Dumnezeu. Mai târziu, am adunat destul curaj şi i-am spus soţului să îmi cumpere o geantă de cărţi pentru începători.
În prima zi, înainte de a pleca, am îngenuncheat şi m-am rugat ca acele cărţi să fie cumpărate. Apoi am plecat. Acesta a devenit obiceiul meu zilnic. Într-o dimineaţă, am întâlnit un tânăr şi i-am prezentat cartea Apocalipsa. Mi-a spus că era penticostal şi că la ei în biserică nu era înţeleasă foarte bine cartea Apocalipsei. A cumpărat cartea, iar eu am plecat bucuroasă. Mai târziu, am întâlnit un soldat care m-a întrebat încotro mergeam, i-am povestit puţin despre lucrarea pe care o făceam şi el mi-a spus că în trecut cumpărase câteva cărţi de-ale noastre. A întrebat de cartea Tragedia veacurilor, considerând că avea nevoie de acea carte deoarece se afla în război şi că spera face nişte soldaţi mai buni. Un alt soldat care era cu el a vrut şi el cartea. M-am rugat în taină ca Domnul să îi ajute să înţeleagă ce citeau şi apoi am plecat mai departe. Până seara, geanta mea se golise şi am pornit spre casă. Sper că acei soldaţi vor deveni nişte soldaţi mai buni – ai crucii.
Ştiu că evanghelizarea prin literatură este cu adevărat lucrarea Domnului. Partea mea este să accept chemarea Sa şi să mă las folosită de El. Am învăţat pe propria piele ce a simţit psalmistul când s-a rugat: „În Tine, Dumnezeule, mă încred: să nu fiu dat de ruşine, ca să nu se bucure vrăjmaşii mei de mine!”
Esther Nsengiyumra, Burundi
