Aruncă-ţi pâinea pe ape şi, după multă vreme, o vei găsi iarăşi! (Eclesiastul 11:1)
Viaţa unui evanghelist cu literatură poate fi foarte interesantă. Niciodată nu ştii exact unde vei fi condus sau de ce experienţe vei avea parte. Sunt evanghelist cu literatură încă din 1996 şi fiecare experienţă trăită a avut propriul dram de aventură.
Înainte de a intra în această lucrare, îmi creşteam singură copilul şi aveam multe încercări în viaţa mea. Dar în toate am fost încurajată de promisiunile lui Dumnezeu, în special de cea din Evrei 13:5 „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” Am descoperit, tot dintr-o experienţă, cât de adevărat este că, dacă îţi arunci pâinea pe ape, o vei găsi iarăşi după multe zile, aşa cum ne spune textul biblic de mai sus. Aş vrea acum să vă împărtăşesc una din experienţele mele din colportaj.
Într-o zi, mergând din uşă în uşă, am ajuns la un domn. I-am prezentat cartea The Healing Power of Foods („Puterea de vindecare a alimentelor”), care i-a stârnit interesul şi a comandat un exemplar pe care urma să îl aduc la următoarea vizită. La a doua vizită, am observat că avea studiile Şcolii de Sabat. Deşi nu era adventist, totuşi era foarte deschis să înveţe mai multe despre credinţa noastră. Am profitat de ocazie pentru a-l întreba dacă ar dori să participe la nişte întâlniri de studiu biblic. S-a arătat interesat, aşa că am stabilit o dată când să mă întorc la el pentru a studia împreună Cuvântul lui Dumnezeu.
Pe parcursul studiilor biblice, interesul său creştea tot mai mult şi am continuat să studiem, subiect după subiect, timp de şase luni. După ce a înţeles mesajul lui Dumnezeu, s-a predat lui Hristos şi a fost botezat.
Lucrarea prin literatură este pe drept asemănată cu o persoană care îşi aruncă pâinea pe ape, deoarece cărţile noastre îl proclamă pe Hristos, Cel care este Pâinea Vieţii, iar în Scriptură apele reprezintă „popoare”. În acea ocazie, eu am aruncat pâinea pe ape şi, după multe zile, am găsit-o iarăşi. Nu doar că am prosperat în câştigarea de suflete pentru Hristos, dar acel bărbat mi-a devenit partener pe calea vieţii în ultimii doi ani, care au fost ani plini de bucurie.
Da, am aruncat nişte „pâine”, dar Dumnezeu mi-a dat o „pâine întreagă” înapoi.
Janet Davidson, Jamaica