Dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi şi dreapta Ta mă va apuca. (Psalmii 139:9,10)
Uşa s-a deschis. Dintr-un salt, câinele a trecut pe lângă mine şi s-a oprit în curte, căutându-mă nebuneşte. Am rostit cea mai scurtă introducere din viaţa mea, apoi femeia m-a apucat de braţ, m-a tras înăuntru şi a închis repede uşa în spatele meu. Cu vocea tremurândă am întrebat:
– Câinele acesta muşcă?
– Da, e foarte rău! a spus ea.
Înăuntru erau Emily şi cei trei copii ai ei. Am întrebat-o dacă puteam să îi prezint cărţile pentru copii pe care le aveam cu mine. Am urmat-o într-o uită cameră şi ei s-au aşezat ca să asculte. Am pus toate cărţile pe covorul din mijlocul camerei şi le-am prezentat pe fiecare. Din senin, Emily a izbucnit în plâns. M-am oprit pentru a o întreba dacă ceva era în neregulă.
– Oh, nu! a răspuns ea.
– Pot să vă ajut? am întrebat-o.
Emily mi-a spus că, în noaptea dinainte, soţul ei o părăsise pentru a trăi cu o altă femeie. Am încercat să o mângâi şi să o încurajez să îl lase pe Isus să o ajute în necazul ei. Mi-a spus că în tinereţe fusese creştină, aşa că am întrebat-o dacă ar vrea să îngenuncheze împreună cu copiii pentru a ne ruga. Cred că prezenţa mea acolo a făcut parte din planul lui Dumnezeu de a o ajuta. Îmi doresc să fi fost şi voi acolo să auziţi cuvintele minunate ale lui Emily, când am invitat-o să se roage. După ce s-a rugat, a sărit în sus de parcă avea arcuri la picioare. Era încă în lacrimi, dar cu zâmbetul pe faţă! Acum avea speranţă! Duhul Sfânt a schimbat-o pe loc. Ce minune!
Emily a comandat mai multe cărţi şi i-am promis că mă voi întoarce pentru a o ajuta cu nişte studii biblice. La plecare, i-am spus:
– Emily, cum pot să ies fără să fiu atacat de câine?
– Stai în spatele uşii, mi-a spus ea. Când eu deschid uşa, câinele va merge direct în sufragerie să te caute, iar tu te strecori pe uşă şi pleci.
Şi aşa am făcut – săptămână după săptămână, am studiat Biblia împreună. Câinele nu m-a zărit nici măcar o dată în timpul vizitelor. În timp, Emily şi copiii ei au fost botezaţi şi s-au alăturat Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. Lăudat să fie Domnul!
John Silvestri, Statele Unite ale America