Domnul păzeşte pe cei fără răutate: eram nenorocit de tot, dar El m-a mântuit. (Psalmii 116:6)
Patrisi s-a născut într-un sat mic din Tanzania. În 2003, a suferit un accident care l-a mutilat şi a rămas ţintuit la pat. Din fericire, nişte medici voluntari din Spania au văzut starea în care se afla şi i-au făcut o operaţie de bypass, care l-a ajutat oarecum, dar în mare parte tot în pat îşi petrecea timpul.
Un grup de evanghelişti cu literatura i-au vizitat pe Patrisi şi pe soția lui în perioada unei campanii de evanghelizare organizate în apropierea casei lor. Soţia lui Patrisi i-a invitat pe colportori la ei acasă, unde s-au bucurat de o părtăşie frumoasă împreună. Apoi, pastorul care vorbea în cadrul întâlnirilor împreună cu echipa de prezbiteri au venit şi s-au rugat pentru Patrisi. I-au dat şi câteva cărţi, inclusiv un exemplar din Tragedia veacurilor. Şi, pentru că stătea foarte mult în pat, el a citit toate cărţile, liderii congregaţiei din care făcea parte au venit să îl oprească, dar Patrisi nu a făcut altceva decât să se roage pentru ei.
Cu ajutorul câtorva prieteni, Patrisi a început să participe la programele bisericii adventiste locale. Astfel, a înţeles mai bine multe lucruri şi, în cele din urmă, a cerut botezul. Din nefericire, leşina adesea şi îşi pierdea cunoştinţa. În ziua botezului, acest lucru s-a întâmplat din nou. De data aceasta, au trebuit să aştepte trei ore ca el să îşi recapete cunoştinţa. În cele din urmă, la ora 9 seara, a fost botezat în faţa multor martori. E interesant că a trecut deja un an de la botezul lui Patrisi şi nu a mai avut loc niciun episod de leşin de atunci încoace. Cu siguranţă că a fost un botez miraculos!
Doctorii din Spania, un pastor care ţine evanghelizări, evanghelişti cu literatura sârguincioşi, o soţie iubitoare, prezbiterii bisericii locale şi prieteni apropiaţi – cu toţii s-au unit, sub îndrumarea Duhului Sfânt, pentru a fi martori la botezul miraculos al lui Patrisi, care participă cu credincioşie în fiecare Sabat la biserică. Ca urmare a botezului şi exemplului său, mulţi alţii şi-au predat inimile lui Isus şi se pregătesc acum pentru botez. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu plin de iubire!
Daniel Qamunga, Tanzania