Evanghelia aceasta a împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea. (Matei 24:14)
Ellen White scria: „Lucrarea de colportaj, realizată în mod corespunzător, este o lucrare misionară de cel mai înalt grad” (The Colporteur Evangelist, p. 5). Am îmbrăţişat şi eu această idee şi am mers să lucrez în La Paz, unde se află şi sediul guvernului, precum şi cele mai importante companii şi instituţii din Bolivia. Colportajul s-a dovedit a fi o experienţă unică de întărire a credinţei. Dumnezeu s-a folosit de mine pentru a duce mesajul Său în căsuţele din zonele sărace şi până la palatul prezidenţial.
Într-o zi, am participat la inaugurarea unei expoziţii importante de la un muzeu, eveniment la care participau multe oficialităţi. Acolo l-am întâlnit pe vicepreşedintele Boliviei. I-am vorbit pe scurt despre proiectele Asociaţiei pentru Sănătate, Educaţie şi Familie, menţionând faptul că acestea erau spre binele societăţii. Când l-am întrebat dacă l-aş putea vizita să-i explic mai multe despre lucrarea mea, a fost de acord şi mi-a cerut să îi scriu un document în care să prezint scopul vizitei mele, numele şi numărul de telefon. Apoi mi-a spus să o semnez astfel: „Prietenul tău din Sucre” în ziua următoare, am mers la biroul vicepreşedintelui pentru a lăsa documentul, iar o săptămână mai târziu, am fost sunat pentru a programa o întâlnire cu dumnealui.
Data de 1 martie a fost o zi de neuitat. La ora 11 dimineaţa, am ajuns împreună cu pastorul Javier Massi şi cu alţi doi lideri la palat, pentru a-l întâlni pe vicepreşedinte. Mesajul de speranţă pe care i l-am lăsat a venit intr-un moment în care ţara noastră trecea prin multe greutăţi. Acum, câteva cărţi ale bisericii noastre fac parte din biblioteca sa, inclusiv cartea There Is Still Hope („Încă mai există speranţă”), pe care ne-a promis că o va citi.
La sfârşitul întâlnirii, ne-am rugat împreună. Îmi doresc foarte mult, chiar mai mult decât să mă mai întâlnesc cu el în această lume, să îl întâlnesc în cer împreună cu mulţi alţii pe care i-am întâlnit în colportaj. Evangheliştii cu literatura („oameni speciali”, aşa îi numea vicepreşedintele) trebuie să ducă lumii solia lui Dumnezeu – chiar guvernatorilor, preşedinţilor, prinţilor şi regilor.
Marcela Ivonneth Huanca Soliz, Bolivia
