Propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. (2 Timotei 4:2)
Într-o zi, călătoream împreună cu David Edmunds spre Wollongong. Aveam o întâlnire la o şcoală catolică din Dapto, Australia. Am ajuns acolo cu 10 minute mai devreme, aşa că, în timp ce bibliotecara era ocupată undeva în spatele bibliotecii cu o clasă de copii, eu şi David am fost rugaţi să aşteptăm în camera alăturată.
După o vreme, ni s-a alăturat o clasă de aproximativ 20 de copii, care aşteptau începerea orei. Profesoara care îi însoţea era o femeie pe nume Donna. Întrebându-se cine eram, a conversat cu noi câteva minute, după care i-a lăsat pe copii în grija noastră, cerându-le să se poarte frumos. O vreme am fost bombardaţi de întrebările lor şi apoi a trebuit să le menţinem cumva atenţia acelor copii puţin cam obraznici.
Nu după multă vreme, Donna s-a întors să îi ia pe copii la următorul curs. Din nou, am conversat puţin cu ea. Am observat apoi că trecuseră deja 15 minute de la ora stabilită şi bibliotecara nu era acolo. Se pare că uitase de întâlnirea noastră. Am reuşit să o găsim însă şi i-am putut prezenta cărţile noastre, obţinând o comandă de cărţi în valoare de 250 de dolari.
Câteva zile mai târziu, David trebuia să meargă la un studiu biblic care fusese programat de unul din prietenii lui. Imaginaţi-vă surprinderea lui David când Donna, profesoara de la şcoală, a intrat pe uşă. A fost o seară încununată de succes, iar Donna doreşte să continue să studieze.
Ellen White scria: „Încă multe alte mii se pot angaja în lucrarea de cercetare şi descoperire a tainelor mântuirii. Atunci când ne ocupăm de viaţa Domnului Hristos şi de caracterul lucrării Sale, raze de lumină vor străluci şi mai puternic la fiecare încercare de descoperire a adevărului” (Parabolele Domnului Hristos, p. 134).
Tocmai de aceea suntem întotdeauna pregătiţi să profităm de fiecare ocazie care ne este pusă înainte pentru a împărtăşi Cuvântul lui Dumnezeu. Niciodată nu se ştie pe cine îţi va scoate Domnul în cale.
Shaun Hepworth, Australia