Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea… va fi fericit în lucrarea lui. (Iacov 1:25)
În prima mea campanie de vară ca evanghelist cu literatură am fost foarte speriat. Aproape că nu am avut nicio experienţă şi eram într-un oraş mare, departe de familia mea. Îmi era teamă şi de eşec. Până la sfârşitul lunii decembrie, vândusem doar câteva reviste. Nici luna ianuarie nu pot spune că a fost mai rodnică. Ultima lună a campaniei a fost ca celelalte. În fiecare zi îmi prezentam materialele de 15-20 de ori. Mă rugam, studiam, predicam şi făceam tot ce trebuia, dar tot vindeam puţine cărţi. Cărţile şi revistele pe care reuşeam să le vând nu erau de ajuns nici să îmi acopere costurile pentru hrană şi cazare.
Am plâns înaintea lui Dumnezeu, dar nu ştiam unde anume greşeam. Mai erau două zile din acea campanie şi L-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute să vând cel puţin o carte. Am mers la lucru cu acelaşi entuziasm pe care l-am avut şi în prima azi, propunându-mi să ţin 20 de prezentări. La a treia vizită, m-a întâmpinat un domn politicos şi amabil, i-am arătat cartea No stress („Fără stres”). Mi-a spus că era exact ce avea nevoie pentru firma lui. Angajaţii lui erau stresaţi şi aveau performanţe slabe. M-a întrebat dacă pot să îi livrez 200 de exemplare ale cărţii în acea zi, la ora 4 după-amiaza. Mi-a dat adresa firmei şi mi-a spus că mă aşteaptă. M-am rugat pentru el şi mi-am luat rămas-bun.
La biroul Asociaţiei pentru Sănătate, Educaţie şi Familie, nimănui nu-i venea să creadă. Nu vândusem nici măcar 10 cărţi în trei luni. Cum puteam acum să mă prezint cu o comandă de peste 200 de cărţi? Totuşi mi-au dat cărţile, iar directorul şi doi asistenţi au mers cu mine cu taxiul. Când am ajuns acolo, paznicul a luat cărţile şi ne-a îndrumat spre biroul managerului. Ne-a întâmpinat prietenos şi mi-a mulţumit că m-am ţinut de promisiune. Mi-a dat un cec pentru 2 400 de dolari – suma de care aveam nevoie pentru a-mi plăti şcoala, datoriile şi biletul de întoarcere la şcoală. Ba încă mi-au rămas 400 de dolari.
Rezultatele au arătat că a meritat să perseverez până în ultima zi de campanie. Perseverenţa însăşi este o răsplată. Perseverează până la sfârşit în tot ce faci, în special în colportaj.
Gualberto Mamani, Bolivia