Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua. (Luca 10:42)
După botezul meu, în urmă cu nouă ani, căutam o modalitate prin care să Îi slujesc Domnului. Un pastor drag mie mi-a spus:„Dacă vei lucra ca și evanghelist cu literatură, Dumnezeu te va schimba în bine, dar va durea!” Acum, fiind colportor de nouă ani, pot da mărturie că am aflat cât de adevărate şi înţelepte au fost acele cuvinte. O schimbare majoră poate aduce cu sine şi durere, dar am descoperit că a lucra pentru Isus este cea mai frumoasă lucrare.
Într-o zi, am sunat la uşa unui apartament. O femeie de aproximativ 40 de ani mi-a deschis uşa şi m-a salutat prietenos. După ce am început prezentarea, ea a chemat-o pe fiica ei, Tonka, să vină să se uite şi ea la cărţi, deoarece ştia că Tonka era atrasă de lucrurile spirituale. Tonka a examinat cărţile şi s-a hotărât să cumpere cinci cărţi.
Trei luni mai târziu, le-am vizitat din nou şi am aflat că Tonka citise deja toate cărţile pe care le cumpărase. Cu bucurie, şi-a cumpărat şi mai multe cărţi, după care am avut o discuţie mai profundă pe subiecte spirituale, inclusiv despre adevărul privind Sabatul. Ea mi-a spus:„Ce spui tu are logică pentru mine.” i-am dat mai multe cărţi şi am studiat împreună.
Câteva săptămâni mai târziu, Tonka a vizitat biserica noastră. A fost o experienţă minunată, aşa că a chemat-o şi pe prietena ei cea mai bună, Klaudia. Şi ea a fost încântată de învăţăturile şi părtăşia avută la noi. Ambele au început să studieze împreună cu pastorul nostru şi apoi şi-au împărtăşit entuziasmul şi cu membrii familiei. Din nefericire, familia avea prejudecăţi şi curând după aceea am descoperit că nu mai eram un oaspete binevenit în familiile lor.
La scurtă vreme, Tonka şi Klaudia au fost forţate să plece de acasă. Au călătorit în Cehia, după care în Anglia, unde şi-au găsit de lucru.
Au trecut doi ani înainte ca Tonka să se întoarcă acasă într-o vacanţă. În timp ce era acasă, seminţele adevărului care fuseseră plantate în urmă cu doi ani au adus rod, iarTonka a luat poziţie pentru Hristos şi a fost botezată.
Astăzi, Tonka este fericită în Isus şi este recunoscătoare că a făcut alegerea corectă.
Andrej Mosko, Republica Cehă