Pot totul în Hristos, care mă întăreşte. (Filipeni 4:13)
Rosane Rios s-a hotărât să îşi petreacă ultima ei vacanţă de vară lucrând în colportaj. Într-o zi, în timp ce o însoţeam, directorul asociat şi-a dat seama că Rosane e cuprinsă de frică şi îngrijorări. Ea se îngrijora din cauza lipsei de experienţă şi îi era teamă că nu va fi în stare să câştige banii de care avea nevoie pentru a studia să devină fizioterapeut.
Temerile ei, în cele din urmă, s-au transformat în lacrimi şiroind pe obrazul ei. Împreună cu directorul, s-au rugat lui Dumnezeu înainte de a merge la vizita programată la un centru medical, unde trebuiau să vadă mai multe cabinete.
După o zi plină de lucru, au ajuns şi la ultima vizită. După ce a ascultat prezentarea, directorul acelei instituţii a cumpărat un set destul de mare de cărţi. Rosane a fost foarte încântată de acea vânzare, dar a fost surprinsă când directorul asociat a întrebat-o: „De ce eşti fericită? Pentru că am vândut cărţi sau pentru că Dumnezeu este întotdeauna credincios?”
Unii oameni folosesc versetul de azi pentru a spune că Hristos îi va ajuta să treacă peste provocări. Totuşi, în versetul 11, apostolul Pavel ne spune să fim mulţumiţi chiar şi în mijlocul experienţelor mai puţin plăcute. Pavel a învăţat să fie mulţumit când era sătul sau când îi era foame, în belşug şi în lipsă (versetul 12), căci se încredea pe deplin în credincioşia lui Dumnezeu. Tot Pavel a spus:„Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” Acesta era secretul fericirii lui.
Aş vrea să spun că bucuria noastră nu se încheie atunci când dăm de probleme. Noi nu suntem disperaţi când problemele par de nerezolvat, deoarece Dumnezeu ne dă putere, dar ne dă şi pace, speranţă şi încredere. Trăirea cu Isus face diferenţa. Prin rugăciune, meditaţie asupra Cuvântului Său şi încredere în făgăduinţele Sale, Pavel a fost întărit pentru a face faţă oricărei situaţii.
La fel ca apostolul Pavel, Rosane Rios a învăţat să fie bucuroasă, indiferent de circumstanţe. Visul ei de a merge la şcoală s-a împlinit. Dumnezeu este întotdeauna credincios. El doreşte să ne întărească şi să ne bucure inimile în vremurile de încercare şi în momente de biruinţă. Putem face faţă oricărei situaţii împreună cu Isus.
Brian Rius, Brazilia