„Da, am vorbit fără să le înţeleg de minuni care sunt mai pe sus de mine şi pe care nu le pricep.” (Iov 42:3)
În 1992 am simţit chemarea lui Dumnezeu în lucrarea prin literatură. După ce am vorbit cu directorul asociat de publicaţii, m-am înscris în programul de colportaj.
Am început cu mult curaj, cu credinţă şi cu certitudinea că Duhul Sfânt era cel care conducea vânzările. În prima săptămână, într-un program cu mai mult de 20 de colportori cu experienţă, am fost pe locul doi la numărul de vânzări. În următoarea săptămână, am fost primul. Îmi amintesc cât de bucuros am fost când m-am întors acasă. Am dat mărturie despre experienţa mea şi L-am înălţat pe Dumnezeu. În următoarea zi de luni, m-am întors în programul de colportaj, crezând că acea săptămână va fi chiar mai binecuvântată decât primele două. Vineri mi-am dat seama că, de fapt, vândusem doar câteva reviste şi două versiuni condensate ale cărţii Tragedia Veacurilor. Pentru mine a fost ca „un duş rece.” Atunci m-am întrebat: „Fiecare săptămână va fi ca aceasta?”
Lipsa vânzărilor m-a făcut să abandonez lucrarea de colportaj. Unul din colegii mei, evanghelist şi el, care lucrase timp de 15 ani, m-a sfătuit cu înţelepciune: „Vrei să primeşti doar binecuvântări, dar nu vrei să treci şi prin greutăţi? Colportajul înseamnă sânge, transpiraţie şi lacrimi.”
Am înţeles mesajul şi am hotărât să continui. De-a lungul anilor, am avut zile cu multe vânzări şi zile cu vânzări mai puţine, dar toate au fost binecuvântate. Când mă simţeam descurajat, îmi aminteam de cuvintele colegului meu. Am continuat să fac colportaj şi am fost liderul mai multor grupuri. Pe soţia mea am întâlnit-o în colportaj, ne-am construit o casă şi am studiat teologia cu ajutorul fondurilor strânse din colportaj.
Acum sunt directorul Departamentului Publicaţii al Conferinţei Rio de Janeiro. Dar, ori de câte ori mă confrunt cu provocări, îmi amintesc acele cuvinte pline de înţelepciune. Acea zi de vineri a fost cea mai binecuvântată zi din cariera mea în publicaţii. Atunci am învăţat că greutăţile se pot transforma în binecuvântări. Oricare ar fi domeniul tău de lucru, dacă ieri a fost o provocare sau dacă ai avut recent zile mai dificile, ai încredere că Dumnezeu va transforma problemele tale în binecuvântări.
Otavio da Silva de Souza, Brazilia