„Vechea ta propăşire va fi mică faţă de cea de mai târziu.” (Iov 8:7)
Tsegy este o tânără din Mongolia care L-a acceptat pe Isus şi a devenit adventistă în 2008. Avea nevoie de bani pentru taxa de la facultate şi vânzarea de cărţi părea o metodă bună de a câştiga acei bani, aşa că a început să vândă cărţi în timpul vacanţei de vară. Făcea colportaj la magazine, restaurante, clădiri de birouri, afaceri şi şcoli. Oamenii erau atraşi de cărţile de sănătate şi de cele pentru copii.
După ce a lucrat în oraşul natal, s-a hotărât să meargă şi în oraşele din apropiere, aşa că a invitat-o pe o prietenă din biserică să i se alăture. Fiind într-un orăşel minier mic, Tsegy şi prietena ei s-au hotărât să viziteze mina, care era la o oarecare distanţă de oraş. Minerii care săpau după aur s-au arătat foarte interesaţi de cărţile prezentate. Trăiau izolaţi de orice mijloace de distracţie, iar seara nu aveau nimic de făcut.
În acea vară, Tsegy a câştigat destui bani pentru a-şi plăti taxa de la facultate şi celelalte cheltuieli. Dar, pentru că scopul ei principal era să câştige bani pentru şcoală, ea nu a înţeles pe deplin obiectivele spirituale ale lucrării prin literatură. Totuşi, în timp ce vindea literatură creştină, a devenit activă în biserica locală. Apoi, câţiva directori ai Departamentului Publicaţii din Coreea de Sud şi Statele Unite au vizitat Mongolia în 2012 şi au organizat seminare despre colportaj. Tsegy şi-a dat seama că scopul principal al vânzării cărţilor era ca oamenii să Îl cunoască pe Isus şi să fie salvaţi.
Din acel moment, ea a văzut cărţile ca un mijloc de a face misiune. De atunci încoace, unii oameni din oraşul ei au început să pună în practică principiile unei sănătăţi bune şi trei tineri au început să frecventeze biserica. Poate că pare ceva nesemnificativ, dar în Mongolia acest lucru este de mare importanţă. Aşa cum ne spune versetul de astăzi, „vechea propăşire va fi mică faţă de cea de mai târziu”.
În octombrie 2012, Dumnezeu i-a răspuns rugăciunii lui Tsegy de a se căsători cu un creştin şi împreună plănuiesc să deschidă o librărie adventistă şi să devină astfel instrumente în mâna lui Dumnezeu, pentru a ajunge la oamenii nemântuiţi din Mongolia. Ne rugăm pentru succesul lor şi credem că vor avea parte de el, căci adesea cărţile deschid calea.
Adiyahu Oktybar, Mongolia