„Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!” (Plângerile lui leremia 3:22,23)
Am primit Biblia şi Istoria mântuirii de la fiul cel mai tânăr al mătuşii mele. Citind cartea, lacrimi de pocăinţă au curs pe obrajii mei şi L-am acceptat pe Isus Hristos. M-am gândit la scenele de la Calvar şi am hotărât în inima mea să devin creştin. După ce am citit că te poţi întreţine singur prin colportaj, a fost o provocare pentru mine să mă alătur acestei lucrări.
Şi totuşi să mergi din casă în casă era mai uşor de spus decât de făcut, îmi era teamă şi eram foarte emoţionat. Părea că tot ce puteam să spun era: „Vă rog, citiţi această carte”, după care plecam. Simţindu-mi disperarea şi descurajarea, vicepreşedintele nostru mi-a dat un sfat: „În lucrarea de colportaj e nevoie de mai mult decât a citi Biblia şi a te ruga.” El m-a îndemnat:
– Să mă înarmez cu Biblia, să mă rog mult şi să mă automotivez că aceasta este afacerea mea, iar eu sunt directorul executiv.
– Să mă gândesc mereu cum pot relaţiona mai bine şi cum îmi pot îmbunătăţi tehnica.
– Să asemăn evanghelizarea prin literatură cu agricultura- e nevoie de plantare, udare, îngrăşarea pământului.
– Să stabilesc care sunt persoanele pe care doresc să le revizitez, pentru a le încuraja, pentru a afla care le sunt nevoile şi să le vizitez regulat.
Am descoperit că, atunci când aplic aceste principii în vieţuirea mea zilnică, Dumnezeu mă poate folosi în slujba Sa. Îmi amintesc de o doamnă foarte elegantă care a acceptat o revistă. Punându-mi încrederea în călăuzirea Duhului Sfânt, am mers să o vizitez din nou. M-a primit din nou cu multă amabilitate. În timp ce mă rugam în taină, am început să îi povestesc despre mine, cum am plâns citind Istoria mântuirii şi cum am crescut în credinţă. Mi-a mulţumit pentru o carte atât de frumoasă şi a acceptat şi ea, la rândul ei, Evanghelia.
În această lucrare, nu trebuie doar să te rogi şi să citeşti Biblia. Trebuie să creşti zilnic în credinţă şi să accepţi îndurările Lui care se „reînnoiesc în fiecare dimineaţă”.
Eun Sung Kim, Coreea de Sud