„Dumnezeu nu ia viaţa, ci doreşte ca fugarul să nu rămână izgonit dinaintea Lui.” (2 Samuel 14:14)
Întreita solie îngerească nu a fost predicată niciodată în Uzda, un oraş cu aproape 10.000 de locuitori, aşa că un grup de colportori din Minsk au hotărât să ducă mesajul speranţei în Uzda, în fiecare duminică.
Într-o casă cu trei apartamente, doi colportori tineri au întâlnit un bătrânel, Petrovich, care dorea să cumpere o carte, dar nu avea destui bani. I-a rugat să mai revină. În ziua stabilită pentru cea de-a doua vizită, cei doi evanghelişti nu au putut merge, aşa că am mers eu în locul lor.
Când am ajuns la adresa respectivă, am bătut la uşă, dar părea că nu e nimeni acasă. S-a deschis însă uşa apartamentului alăturat şi un bărbat pe nume Alexander mi-a spus că Petrovich sărbătorise „Ziua tanchiştilor” şi acum dormea. Am simţit atunci că nu era momentul potrivit să rămân să vorbesc cu Petrovich, dar Alexander mi-a spus să rămân şi a bătut el mai puternic la uşă. În cele din urmă, uşa s-a deschis. Petrovich, care era împreună cu un alt tânăr, m-a invitat înăuntru, deşi ambii păreau puţin ameţiţi de băutură. Am crezut că nu vor înţelege nimic din ce le voi spune, dar ei m-au ascultat foarte politicos. Apoi Petrovich a arătat cu degetul spre Tragedia Veacurilor şi mi-a oferit a zecea parte din preţul ei. Când i-am spus că nu e destul, celălalt bărbat, Ruslan, mi-a spus că va cumpăra el cartea. Mi-a dat mai mult decât costa cartea. În schimb, eu i-am dăruit The Prayer of a Mother („ Rugăciunea unei mame”), pe care a primit-o cu bucurie.
Când am ieşit din apartament, Alexander stătea la o masă cu o femeie pe nume Svetlana şi cu o sticlă de alcool. Le-am spus şi lor de cărţile pe care le aveam la mine. Când femeia a văzut cartea The Prayer of a Mother, a ţinut-o strâns la piept şi a spus: „Îmi doresc atât de mult această carte!” Nu aveau bani atunci şi am stabilit să ne vedem din nou săptămâna următoare.
Când m-am întors la ei, Svetlana a cumpărat cartea şi alte două cărţi. M-am gândit atunci că Dumnezeu ne pune înainte căi prin care să ajungem la oameni, pentru ca ei să nu fie izgoniţi de la El. Mă rog pentru aceşti oameni. Eu cred că Domnul va folosi cărţile noastre ca să îi elibereze şi să le dea mântuirea.
Victoria Zaprivarina, Belarus
