„Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău (…) Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui.” (Ţefania 3:17)
Primul meu an la Universitatea Adventistă din Bolivia a fost şi prima ocazie în care am fost departe de părinţii mei. Lucrul care m-a influenţat cel mai mult în acel an a fost invitaţia de a participa la o campanie de evanghelizare. Îmi era teamă că părinţii mei vor afla. Deşi făcuseră şi ei colportaj în perioada studiilor, nu ştiam care avea să fie reacţia lor aflând că fac colportaj singură şi atât de departe de şcoală.
Într-o seară, am participat la o întâlnire pentru evangheliştii cu literatură şi am fost surprinsă să văd energia şi entuziasmul tuturor. Atunci mi-am pus întrebarea: Asa sunt cu totii? Credeam că un colportor e o persoană foarte serioasă. Acelea au fost momente foarte importante pentru mine. Liderul a vorbit despre lucrarea pe care Dumnezeu a încredinţat-o copiilor Săi- lucrarea de predicare a Cuvântului Său prin intermediul paginilor scrise. El ne-a avertizat că aceasta urma să fie o mare provocare pentru noi, dar răsplata va fi bogată. După ce am ascultat acea prezentare, am hotărât să devin evanghelistă cu literatură.
După instruire, am mers să lucrez în oraşul La Paz. Nu cunoşteam pe nimeni acolo şi nu era nimeni care să mă ajute. Primele zile au fost grele şi atunci am vrut să renunţ. Dar apoi, mi-am amintit de cuvintele tatălui meu, care m-a învăţat să nu las un lucru neterminat. Sfatul lui m-a încurajat şi în acea situaţie şi am hotărât să rămân.
Într-o dimineaţă, mi-am dat seama că nu vândusem nimic şi nu puteam să-mi cumpăr nimic de mâncare, iar în acea seară trebuia să mă întorc pe jos la locul unde eram cazată.
Am muncit din greu, dar nu m-am descurcat prea bine. Am început să fredonez cântece, amintindu-mi ce învăţasem la Şcoala de Sabat şi de cântecele frumoase pe care le cântam în biserică. Mi-am amintit cântecul „Dulce adăpost”. L-am cântat şi am meditat asupra mesajului. În prima parte a după-amiezei, a fost foarte cald afară şi mi-era sete. Eram obosită, aşa că m-am aşezat puţin pentru a mă odihni. Mi-am sprijinit capul de perete şi am continuat să cânt. Mă simţeam slăbită şi nu mi-am dat seama când am aţipit.
Sarah G. Valeriano, Bolivia
