„Iar a Celui ce (…) poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică (…) în vecii vecilor! Amin.” (Efeseni 3:20,21)
Pe când făceam colportaj în Cumana, în statul Sucre, Venezuela, o doamnă foarte amabilă a răspuns la o uşă şi m-a invitat înăuntru. Începusem să prezint cărţile când, din senin, ea a rămas înmărmurită, aşa că m-am oprit şi eu. Am văzut că faţa ei radia de bucurie şi fericire.
– Nu îmi vine să cred! a exclamat ea. Tu eşti omul pe care îl aşteptam!
Mi-a atins faţa şi a spus plină de încântare:
– Da, chiar tu eşti! Lăudat fie Domnul! Împreună cu soţul meu m-am rugat în ultimii doi ani ca Dumnezeu să trimită o persoană care să ne vândă cărţi de sănătate! mi-a explicat ea, văzându-mi uimirea.
Apoi mi-a arătat cartea pe care o aveau ei, Enjoy it! şi mi-a spus că cinci dintre clienţii soţului o doreau şi ei. Pentru că nu mai aveam exemplare din acea carte, i-am arătat ce aveam la mine. Şi-a ales câteva şi, după ce a completat formularul de comandă şi am luat şi avansul, doamna m-a invitat să mă întorc în ziua următoare cu toate cărţile ca să mă întâlnesc şi cu soţul ei. Ne-am rugat împreună şi am plecat, lăudându-L pe Dumnezeu. Duhul Sfânt pregătise comanda dinainte!
A doua zi, când am dus restul cărţilor pe care le comandase, am aflat că soţul ei citise deja o carte de seara trecută şi până în acel moment. Era foarte încântat. Duhul Sfânt lucra cu putere în acel cămin. Prin harul lui Dumnezeu, am reuşit să las în acel cămin cărţi în valoare de 530 de dolari, iar a doua comandă a fost de 315 dolari.
La scurtă vreme după aceea, am început o serie de studii biblice cu acel cuplu. Soţul este convins, fără îndoială, că literatura noastră este cea mai bună. Adesea el recomandă cărţile noastre şi clienţilor lui. Uneori, Domnul ne aminteşte că El poate să facă „nespus mai mult decât cerem sau gândim noi”.
În ianuarie 2010, acel bărbat a participat la un congres al colportorilor, pentru a învăţa mai multe despre lucrarea noastră. Acolo, el şi familia lui au fost botezaţi într-un râu mic aflat în apropierea campusului în care se ţineau întâlnirile. Prin harul lui Dumnezeu, sunt sigur că acest frate drag mie se va descurca foarte bine în lucrarea cu literatură.
Orlando Caraballo, Venezuela