„Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!” (Psalmii 119:103)
Am avut privilegiul de a mă naşte într-o familie adventistă şi mi-am predat viaţa Domnului de la o vârstă fragedă. Am căutat să Îi slujesc Domnului în diverse moduri încă de tânără, în special cântam în diverse grupuri. Dar am continuat să caut şi alte mijloace prin care să Îi slujesc şi mai profund.
Ca adult, vindeam miere. Aproape toţi din oraş mă cunoşteau ca „doamna cu mierea” şi aveam mulţi clienţi. Majoritatea dintre ei ştiau că sunt creştină, deoarece adesea le împărtăşeam din Cuvântul lui Dumnezeu. Îmi plăcea să le citesc din Geneza 2 şi să le spun despre binecuvântările Sabatului lui Dumnezeu. Am aflat din propria experienţă că, atunci când păzeam Sabatul sfânt şi aşteptam până după apus să încep lucrul în noua săptămână, primeam binecuvântări duble.
După mulţi ani, am fost chemată de Domnul să Îi slujesc în colportaj. Nu ştiam nimic despre cum se face această lucrare, dar eram gata să învăţ. Am început să le prezint cărţi clienţilor care cumpărau miere de la mine şi mulţi s-au arătat interesaţi. Au descoperit că acum le ofeream ceva mai dulce decât mierea. Unii dintre clienţi vin acum şi la biserică. Alţii încă mai trebuie să ia o hotărâre, dar cu toţii apreciază cărţile şi revistele.
Dumnezeu a înmulţit binecuvântările mele. Sunt evanghelistă cu literatură de doar un an, dar venitul meu din cărţi este mai mare decât cel de la miere. Îi mulţumesc Domnului pentru că mi-a deschis ochii să văd această lucrare sfântă şi recompensele sale- atât spirituale, cât şi pământeşti.
Sunt foarte recunoscătoare pentru cum m-a călăuzit Dumnezeu în această lucrare şi pentru liderii care m-au instruit cum să fac această lucrare. Mă rog continuu ca oamenii care cumpără cărţi de la mine să le citească şi să descopere „mierea” din ele – dulceaţa mesajului mântuirii pentru toţi cei care cred în Domnul nostru Isus Hristos. Amin!
Judith Ribora Nzabonidipa, Republica Democrată Congo