Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare. (Isaia 41:10)
În 2010, Prodip Bairagee şi cu mine ne-am hotărât să mergem în colportaj într-o zonă nouă, în apropiere de Universitatea Dhaka. Mai întâi l-am vizitat pe ofiţerul responsabil pentru Secţia de poliţie din apropiere. Apoi am mers la un birou comercial, al cărui proprietar este membru în parlament. În acea zi, proprietarul lipsea, dar am fost întâmpinaţi de fiul lui. I-am arătat cărţile noastre şi el ne-a întrebat dacă avem vreun ecuson sau o scrisoare de referinţă din partea instituţiei noastre. I-am arătat scrisoarea de recomandare pe care o aveam de la sediu, dar el nu a fost mulţumit. Voia să cheme poliţia. I-am spus că deja îl vizitasem pe şeful poliţiei şi că, din când în când, el cumpăra cărţile noastre de sănătate şi educaţie.
Deşi era puţin supărat, ne-a ascultat. „Domnule, nu suntem terorişti. Suntem membri ai Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. Suntem buni cetăţeni ai acestei ţări. Mulţi ofiţeri cu funcţii înalte din guvern sunt clienţii noştri.” I-am arătat câteva cărţi de vizită de-ale acestora. După trei ore de explicaţii, într-un final, ne-a crezut. În aceste ore petrecute împreună, am putut să îi prezentăm crezurile adventiste şi principiile de sănătate. La sfârşit, a apreciat munca noastră.
Lucrarea de evanghelizare prin literatură este specială şi nobilă, deşi aduce multe provocări şi necesită multă muncă. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru îndurările Sale şi pentru binecuvântările pe care ni le-a dat de când am început să lucrăm, în 1988. Îi mulţumesc pentru răspunsurile la rugăciuni atunci când am fost în nevoie şi că prezenţa Sa a rămas cu mine în timp de pace. Îi mulţumesc şi pentru cei care m-au instruit şi care m-au încurajat să rămân în această lucrare şi să dau tot ce am. Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi face această lucrare până la sfârşitul vieţii mele.
Ellen White a scris: „Există multe locuri în care glasul pastorului nu poate fi auzit. (…) Literatura noastră trebuie răspândită pretutindeni. (…) Fiecărui lucrător, Domnul Hristos îi promite eficienţă divină, care va face ca eforturile sale să aibă succes.” (Evanghelizarea prin literatură, pp. 4, 5). Făgăduinţele Sale sunt sigure. Asigurarea Sa este reală.
Moses Mondol, Bangladesh